Consilierii PSD au blocat iar tramvaiele! Nelu Popa îl bagă în ședință pe Mocioalcă, prin telefon! [VIDEO]

Deși a început calm și liniștit, ședința extraordinară a Consiliului Local Reșița de astăzi s-a terminat extrem de tensionat, după schimburi serioase de replici între grupurile PSD și PNL.

Acuzat dur de consilierii liberali pe Facebook, Florin Feraru a lăsat-o mai moale, rolul de cârcotaș fiind preluat de Gabriel Dinu, care, la un moment dat, vorbea chiar și peste liderul grupului din care face parte, Mirel Sabo.

Discuția este aceeași care a dus și la schimbarea viceprimarului Reșiței, aprobarea achiziționării depoului de tramvaie.

Tonul discuției a fost dat de Mirel Sabo: „Eu rămân la ideea că această clădire trebuia să rămână a Consiliului Local, nu a societății de transport”, a spus Sabo, insinuând că grupul PSD, al cărui lider este, nu va vota proiectul de hotărâre, care avea nevoie de 2/3 din voturile consilierilor.

Au urmat explicații, Hadrian Popescu a făcut chiar și un amendament prin care clădirea trece în domeniul public al Reșiței imediat după achiziționare, amendament pe care consilierii PSD l-au respins, dar care a trecut la vot, însă atât Gabriel Dinu, cât și chiar Florin Feraru întăreau spusele lui Sabo, așa că liderul grupului PNL din Consiliul Local, Hadrian Popescu, a răbufnit la adresa lui Mirel Sabo: „Din prima nu puteam face asta direct pe Primărie pentru că Guvernul tău PSD ne-a păpat banii de deficit, ce nu înțelegi?! V-a pus Crina să votați împotrivă?!”. A venit repede replica lui Sabo: „Sper că îți asumi ce spui!”, iar în discuție a intervenit primarul Ioan Popa. „Pentru numele lui Dumnezeu, nu puteți face așa ceva! Nu putem lua credit direct pe Primărie, avem gradul de îndatorare de 19%, dar nu obținem avizul Ministerului Finanțelor! Este incredibil ce faceți!”, a răbufnit primarul, viceprimarul Dacica cerând o pauză de 5 minute pentru consultări.

Situația respectivă fusese lămurită de către primarul Ioan Popa și de Maria Uzun la un punct anterior de pe ordinea de zi, punct ce privea achiziția unui credit și care a trecut chiar dacă pesediștii au votat împotrivă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

YouTube video

Inițial, Primăria Reșița intenționa să cumpere direct depoul de tramvaie de la Ro-A Tir, dar, la recenta vizită de la Reșița, vicepremierul Sevil Shhaideh a informat primarii că nu mai pot lua credite direct pe primării, căci acele credite se vor reflecta în deficitul României care este deja la nivelul negociat cu UE, de 3%. Concret, pentru orice asemenea credit este necesar avizul Ministerului de Finanțe, iar MF va refuza orice solicitare de aviz, motivând deficitul de 3% care a fost deja atins.
Așa că funcționarii Primăriei au găsit soluția de a lua creditul pe firma Urban, cea care va opera noile autobuze, iar Primăria Reșița va veni doar cu o cogaranție pentru credit, procedură ce nu mai cere avizul MF și permite accesarea creditului. Doar că tocmai cu această modificare nu au fost de acord consilierii locali PSD, blocând practic achiziția!

În pauza de consultări s-au dus lupte serioase de convingere a consilierilor social-democrați care, însă, păreau să nu priceapă. Așa că, impulsiv cum e cunoscut, Ioan Popa a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Ion Mocioalcă. I-a explicat că „John” Crina (președintele PSD Reșița) nu-i lasă pe consilierii locali să aprobe achiziția depoului de tramvaie. După care i-a pasat telefonul viceprimarului Duruț.

Metoda pare a fi dat roade, căci, la reluarea ședinței, liderul Mirel Sabo a propus un amendament și a venit cu o rugăminte: „Nu mai dați telefoane, nu înțelegeți că suntem maturi, nu mai suntem un grup de copii”, iar apoi a propus amendarea proiectului de hotărâre de Consiliu Local cu obligativitatea ca, în 45 de zile, imobilul să treacă pe Primăria Reșița.

Abia acum grupul PSD a ridicat mâna și a votat achiziția, proiectul de hotărâre cumulând cele 2/3 din voturile necesare pentru hotărârile care privesc patrimoniul.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/