120 de camere web în plus la BAC!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru că se estimează că anul acesta numărul elevilor testați la bacalaureat va fi mai mare cu 2.000, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin a cerut 120 de camere web în plus. Astfel că, mișcările “neautorizate” ar putea ajunge, din nou, obiect de cercetare penală.

Ancheta privind bacalaureatul de anul trecut nu este finalizată încă. Cel puțin, asta susțin oficialii de la ISJ, care spun că, din punct de vedere legal, ar fi trebuit să ajungă în posesia unui rezultat în ce o privește. Una peste alta, anul acesta condițiile de organizare a examenului de bacalaureat vor fi la fel de aspre ca anul trecut. Inspectoratul a cumpărat deja camere web în plus, ca să îi poată supraveghea și pe elevii care au picat bacalaureatul anul trecut.

“18.0000 de lei au ajuns în Caraș-Severin pentru cumpărarea de camere web. Sunt 120 în plus, față de cele 227 achiziționate anul trecut. Asta înseamnă că, în total, vom avea 346 camere web, care acoperă toate sălile în care se susține examenul de bacalaureat, în eventualitatea că toți cei picați anul trecut se vor înscrie”, a declarat Adrian Doxan, cel care până ieri mai ocupa funcția de inspector general școlar.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Anul acesta, la bacalaureat sunt așteptați 5.200 de candidați. Până acum, organizatorii examenului au un deficit de supraveghetori de circa 400 de cadre didactice.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/