Condamnaţi definitiv pentru angajările pe pile de la ISU “Semenic”!

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa definitivă şi irevocabilă prin care opt foşti sau actuali angajaţi ai ISU “Semenic”, printre care şi Vasile Tomoiagă, inspector-şef în perioada respectivă, au fost găsiţi vinovaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi condamnaţi.

Pilele mai multor oameni politici şi ai fostului comandant al Centrului Militar Judeţean, Dorin Militaru, condamnat la rândul lui pentru luare de mită, au fost încadrate în cadrul ISU “Semenic” după ce membrii comisiei de examinare au falsificat notele de la probele fizice. Asta au susţinut procurorii anticorupţie şi au constatat magistraţii de la Judecătoria Reşiţa şi Curtea de Apel Timişoara. Opt persoane au fost condamnate de judecătorii reşiţeni, sentinţa fiind atacată cu recurs, atât de inculpaţi, cât şi de Ministerul Public. Curtea de Apel Timişoara a respins ieri ambele recursuri, astfel că, Vasile Tomoiagă, fostul inspector-şef în perioada examenelor fraudate, rămâne condamnat la doi ani închisoare cu suspendare condiţionată pe durata termenului de încercare de patru ani. Martin Trandafir a primit doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani, în timp ce Gabriel Ifrim a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de trei ani. Mai uşor au scăpat Mihăiţă Eugen Ştefan, Eugen Marius Afronie, Valeriu Prundeanu, Andi Daniel Plocon şi Cristian Petru Dragu, care au primit câte şase luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

publicitate online in ziar Express de Banat

În momentul de faţă, decizia instanţei nu a ajuns la conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic”, însă inspectorul-şef Titus Susan anunţă că va respecta prevederile legale în vigoare. “Noi aşteptăm să primim decizia finală a instanţei şi vom aplica legea care face referire la aceste aspecte. Mai mult de atât nu am ce să vă spun”, a declarat acesta pentru Express de Banat.

gif card de energie dacus 1000x100

Instanţa a dispus totodată anularea menţiunilor false din documentele oficiale de la concurs, respectiv rezultatele la probele fizice, pentru ocuparea posturilor de subofiţeri din perioada 08.08.2007-15.08.2007 la ISU “Semenic” Caraş-Severin, întocmite de către comisia de examinare şi aprobate de către inspectorul-şef, dovedite ca fiind false pentru candidaţii favorizaţi de către inculpaţi.

Muzeul TM

Comments

  1. Nicu Andy says:

    sa -i inchida asa merita coruptii dracu cand au facut disponibilizarile au dat afara oameni curati buni si au lasat pilosi si care habar nu au ce inseamna sa fi pompier vai si amar de tara asta plina de corupti tote o sa iasa la iveala toti vor plati odata

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/