Comunele pot! Orașele, pe când?

Exemplu de bune practici într-o comună cărășeană! Spațiul destinat colectării reciclabile este amenajat după norme care pot fi date ca exemplu pozitiv într-un județ unde gunoiul este depozitat haotic pe la toate colțurile, fie prin localități, fie la marginea acestora.

Într-un județ în care Planul de Management al Deșeurilor s-a dovedit a fi o nereușită, fapt ce este atestat de munții de gunoi menajer de prin majoritatea comunităților cărășene, exemplul comunei Răcășdia pare o a fi o excepție de la regulă. Deși este o comună relativ mică, aproximativ două mii de locuitori, gunoiul menajer este ridicat de către societatea zonală de colectare a gunoiului menajer de două ori pe săptămână. Și, asta în condițiile în care, în alte comunități, pentru a face economie la bugetul local, gunoiul menajer se ridică de două ori pe lună. Nici prin împrejurimile Răcășdiei nu găsești locații unde gunoiul menajer poate fi zărit în locuri nepermise și asta datorită faptului că grija autorităților locale pentru a veni în sprijinul cetățenilor este una foarte ridicată.

Ultima „ispravă” pozitivă a autorităților locale din Răcășdia este amenajarea spațiilor pentru colectarea deșeurilor reciclabile așa cum este prevăzut în Planul de Management. „Am respectat macheta ce prevede modalitatea de amplasare a containerelor de colectare a deșeurilor reciclabile. Am amenajat 10 astfel de locații în Răcășdia și 3 în Vrăniuț. În plus, am încheiat și un contract pentru ridicarea peturilor de pe raza comunei cu o firmă specializată în astfel de activitate. La nivelul comunei avem și un contract pentru ridicarea deșeurilor electronice și o dată pe lună acestea sunt ridicate de o firmă specializată. Consider că managementul gunoiului într-o comunitate este o prioritate a administrației publice locale”, a declarat pentru Express de Banat primarul comunei Răcășdia, Mirco Lechici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/