Complex social la cheie pentru familiile nevoiașe din Caransebeș! Deocamdată, doar zece-s norocoase!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

La Jupa, zona periurbană a municipiului Caransebeș, va fi dat la cheie un complex social în care mulți dintre caransebeșeni și-ar dori să locuiască. În 5 iulie, la ora 17.30 va avea loc inaugurarea complexului în prezența reprezentanților administrației publice locale și a societății TMD Friction, societatea care a investit în construirea caselor.

Centrul de Reintegrare Comunitară Luna va fi un punct de reper pentru persoanele care doresc să viseze și să spere că se poate realiza un proiect în folosul celor nevoiași. Este vorba de 5 case în sistem duplex care vor oferi găzduire, pe parcursul următorilor 5 ani, unui număr de 10 familii cu situație materială grea din Caransebeș. Aceste familii tinere, care au în întreținere mai mulți copii, vor învăța de la reprezentanții TMD să se gospodărească singure, vor primi consiliere financiară, iar la finalul unui ciclu de 5 ani, vor trebui să se descurce singure în societate, urmând ca locuințele să găzduiască alte 10 familii.

STPT job 1000x200

Condițiile care ar trebui îndeplinite pentru a beneficia de o astfel de locuință sunt: să locuiască în spații locative neadecvate (fără electricitate și apă, locuințe dezafectate, spaţii părăsite), să manifeste un grad ridicat de determinare pentru a-și schimba viața și să aibă în întreținere mai mulți copii.

Casele au fost ridicate și finisate cu ajutorul unor echipe de voluntari din România și din USA, iar în ultima etapă au fost realizate instalaţiile termice-sanitare şi electrice de către echipe din România, Primăria municipiul, parteneră în proiect punând la dispoziție terenul pe care s-au construit casele.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/