Răchia vândută pe marginea drumului, în vizorul poliţiştilor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De prune, mere, pere, gutui, corcoduşe – licoarea mult apreciată de români se găseşte din belşug pe drumurile cărăşene de munte, în ciuda controalelor poliţiştilor şi comisarilor de la Garda Financiară. Riscul de a scoate la vânzare băuturi alcoolice pare a fi ignorat de comercianţii care caută să scoată bani pe care să nu îi împartă cu statul român.

După modelul vânzătorilor de fructe, legume sau miere sau uneori acoperiţi de o activitate mai puţin riscantă, numeroşi negustori cărăşeni din zona Rusca-Teregova până la Băile Herculane, pe DN 6 – E70,  scot răchia din beci şi o oferă clienţilor în peturi de 1 sau 2 litri. Nefiind în acord cu legea, ei sunt toţi expuşi riscului de a fi controlaţi şi amendaţi de poliţişti sau de comisarii de la Garda Financiară. Unde mai punem la socoteală că neguţătorii noştri pot reprezenta un real pericol pentru participanţii la trafic. Se interzic amplasarea construcţiilor de orice fel şi practicarea actelor de comerţ pe trotuar sau pe acostament, în parcările amenajate sau pe partea carosabilă, în condiţiile în care acestea ar afecta siguranţa circulaţiei pietonilor şi vehiculelor, precizează un paragraf din Codul Rutier.

comert pe marginea drumului

promovare banner maxagro

Sancţiunile au curs vara aceasta pe tronsonul de drum amintit şi poliţia a ieşit la ,,cules” răchie. Peste 100 de litri din băutura alcoolică, de diferite sortimente, au fost confiscaţi. Potrivit şefului Poliţiei Băile Herculane, inspectorul principal Radu Ştefan, au fost aplicate 32 de sancţiuni la Legea 12 din 1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Amenzile au însumat 16.000 de lei, iar acţiunile oamenilor legii vor continua.

Foto: ziarelive.ro

STPT job 1000x200

Comments

  1. stau la sat fara venit says:

    Daca nu dati voie sa vindem la strada produse facute in casele noastre cum sunt rachiile, compoturi, dulceturi, muraturi, fructe sau legume atunci ca sa fie respectata legea faceti ceva sa fim legali, scoateti o lege care sa ne dea voie sa facem astfel de lucruri, negoturi , sa fim controlati din punct de vedere sanitar, medical, financiar sau mai stiu eu ce controale ne bagati ca nu ma pricep eu la hartogarii sau va e frica ca nu castiga statul nimic din asta, dar mie ce imi da statul ? Am lucrat 25 ani in camp si primesc 450 lei lunar…scot o paine pe zi si aceea trebuie data in jumate ca tre sa manance si statu, tre sa manance parlamentari cu gusele alea cat bizonii care sta toata ziua si dorm cand se tin sedintele care tin de noi si viitorul tari… otrava le-as da la toti !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/