Codul Roșu de inundații prelungit până la ora 16 pe Bârzava și Valea Țerovei

Apele s-au retras la Bocşa şi în satele din Valea Pogănişului, oamenii au revenit la casele lor, începe evaluarea pagubelor.

Cea mai bună veste este că, după retragerea apelor, căile de comunicaţie încep să se deschidă. ISU „Semenic” a anunţat că, în această dimineaţă, linia electrică de mare tensiune a fost repusă în funcţiune şi că trenurile încep să circule între Reşiţa şi Caransebeş.

Traficul rutier pe DN 58A Lugoj – Soceni a fost reluat şi el în condiţii normale, pe raza localităţii Ezeriş, potrivit centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, însă, DN 58B rămâne, deocamdată, închis la Moniom şi Bocşa. Ruta ocolitoare este DN58 Reşiţa – Caransebeş; DN6 Caransebeş – Lugoj – Timişoara.

Şi în Reşiţa circulaţia a fost oprită timp de câteva ore, spre cartierul Ţerova, şi îngreunată în cartierul Lunca Pomostului. „Am umblat toată ziua pe teren. Probleme mari sunt în cartierul Lunca Pomostului, în dreptul Poliţiei, unde apa vine din cartierul Moroasa, din deal. Au acţionat cei din Primărie şi cei de la S.C. Aquacaraş. Alte probleme grave au fost la Ţerova, apoi în dreptul staţiei de epurare, la Câlnic, unde Bârzava a ieşit din matcă şi a deversat la jumătatea cartierului, pe şosea, însă problemele s-au mai liniştit. Încercăm să decongestionăm zona din aval de staţia de epurare, unde toate birourile şi partea de comandă sunt sub ape. Am şi oprit curentul aici. Ploaia s-a oprit, din fericire, şi sperăm ca apele să se retragă în această seară”, a declarat primarul ales al municipiului Reşiţa, Ioan Popa, de altfel singura autoritate care a ieşit din hibernare şi a încercat să vorbească cu cetăţenii, să ofere sprijin şi să facă o evaluare preliminară a pagubelor.

La Caransebeş, turbiditatea apei brute la captarea Uzinei de Apă din municipiu este în creștere, depăşind capacităţile de tratare instalate. Potrivit Aquacaraş, „apa furnizată este dezinfectată, însă prezintă o colorație intensă datorită turbidității crescute. În consecinţă, operatorul furnizor recomandă utilizarea apei numai în scop gospodăresc, până la reglementarea situaţiei. Nu se va folosi la prepararea hranei!”, ne-a transmis Adriana Almăjan, purtătorul de cuvânt al Aquacaraş. Operatorul va reveni cu informaţii şi va anunţa public imediat ce apa furnizată se va încadra în parametrii de potabilitate.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667615953663″]

Bocşa a fost cea mai afectată de inundaţii, dar acolo apele nu s-au retras încă, mai multe persoane fiind, în continuare, evacuate. Pe timpul nopţii, pompierii militari au acţionat cu pompe pentru evacuarea apelor din case la Câlnic, Bocşa şi Remetea Pogonici, iar în această dimineaţă alte echipe vor pleca, tot înarmate cu pompe pentru evacuarea apei, la Bocşa, Ramna şi Remetea Pogănici, unde încă mai este mult de lucru, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”.

UPDATE ora 10.55

Cod portocaliu de ploi şi creşteri de debite pe Bârzava – sector aval Moniom, Pogăniș, Lugoj și Moravița

Codul portocaliu de ploi intră în vigoare astăzi începând cu ora 11.00 și este valabil până joi la ora 16.00. Se previzionează creșteri de debite din cauza propagării viiturilor formate anterior, cu depășirea cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice Bârzava, sector aval Moniom, Lugoj, Pogăniş şi Moravița, în județele Caraș-Severin și Timiș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/