Coco Galescu: „Am fost ca nişte soldaţi în război”

La o săptămână după ce s-a întors de la Polul Sud, alpinistul Coco Galescu a vorbit într-o conferinţă despre tot ce a însemnat aventura în cea mai vitregă zonă a planetei, de la oamenii care au făcut posibilă expediţia, la poveşti din infernul îngheţat şi planuri de viitor.

După o lună în care a parcurs 250 de kilometri pe schiuri, iar casă i-au fost corturile instalate în zăpadă, Coco Galescu a fost primit la Caransebeş, de către oamenii care l-au susţinut, ca un erou. „Am aşteptat această întâlnire cu sufletul la gură, pentru că neprevăzutul a făcut ca expediţia să fie presărată cu mai multe momente de suspans. E un privilegiu şi o şansă pentru caransebeşeni să aibă asemenea exploratori care să intre în istorie. Cred că e important să se vorbească despre România şi Caransebeş şi altfel, iar noi avem datoria morală de a ne susţine eroii. Gestul nostru administrativ a avut ecou în rândul cetăţenilor din Caransebeş, mulţi dintre ei mă opreau pe stradă să mă întrebe ce mai fac bănăţenii noştri la Pol”, a mărturisit Marcel Vela, primarul municipiului.

Caransebeş-Polul Sud şi retur

Îndrăzneaţa călătorie, care a marcat o sută de ani de la cucerirea Polului Sud de către Roald Amundsen, dar şi o premieră românească, a început odată cu lansarea proiectului la Caransebeş, în data de 23 noiembrie. „Nu m-am gândit că expediţia s-a terminat atunci când am atins Polul Sud. Consider acest proiect împlinit astăzi, la puţin mai mult de o lună de când am plecat tot de aici”, a spus Coco Galescu.

Alături de alţi 14 exploratori din Norvegia, Elveţia, Africa de Sud şi SUA, Coco Galescu şi Romeo Dunca au ajuns în cel mai sudic punct al planetei pe 14 decembrie, la exact o sută de ani de la prima expediţie. Mândria de a arbora tricolorul românesc printre alte zeci de steaguri ale exploratorilor din întreaga lume veniţi să sărbătorească centenarul, a răsplătit toate dificultăţile călătoriei. „Am avut un moment de mare emoţie când mi s-a oferit şansa să dau mâna cu primul-ministru al Norvegiei şi am citit în ochii lui respectul şi aprecierea. Am asistat apoi la dezvelirea bustului lui Roald Amundsen alături de toţi exploratorii veniţi să marcheze împlinirea celor o sută de ani. M-am simţit împlinit şi răsfăţat”, a mărturisit Coco.

Pe urmele lui Amundsen, cu o bucată de istorie în mână

Cea mai grea încercare a expediţiei a fost atunci când unul dintre coechipieri, în vârstă de 75 de ani, nu a mai putut înainta. Echipa a transformat însă momentul dificil într-un impuls în plus, dintr-un motiv cu totul special. „Jann, nepotul unuia dintre cei patru exploratori care au păşit primii la Polul Sud acum o sută de ani, avea la el un ceas de aur pe care bunicul său îl primise chiar de la marele Amundsen. Temperaturile scăzute şi efortul fizic prelungit l-au făcut însă pe Jann să cedeze. Din acel moment toate eforturile noastre şi priorităţile s-au reorientat. Nu ne doream decât să-l ducem pe Jann la Polul Sud, iar acel ceas să ajungă iar acolo după o sută de ani”, a povestit alpinistul.

Pentru că riscau să nu ajungă la Polul Sud exact la data aniversară, exploratorii au scurtat din traseul parcurs de Amundsen în 1911. „Noi ne-am tras singuri săniile, Amundsen a folosit câinii, astfel că el parcurgea 40 de kilometri pe zi, în timp ce pentru noi 20 de kilometri erau un record. Am înţeles că nu scriem noi istoria Polului Sud, pentru că a fost scrisă acum o sută de ani, de aceea am căutat să fie un eveniment frumos, omagial, iar pentru noi personal, unul de demnitate naţională”, a spus Coco Galescu.

Eroii gheţurilor, într-un război al propriilor limite

Expediţia de la Polul Sud este ultima dintr-un proiect tripartit al lui Coco Galescu. După ce a ajuns pe Himalaya şi la Polul Nord, extremitatea sudică a planetei era următorul vis al alpinistului. Antrenamentele pentru marea aventură au început cu un an înainte, însă pe lângă efortul fizic, proiectul a fost o încercare grea şi din punct de vedere psihic. „Fiecare zi era la fel, pentru că am prins ziua polară, care durează şase luni. Ne-am dat seama că noi nu mergeam să cucerim Polul Sud, ci pe noi înşine. A fost o luptă cu propriile limite”, a mărturisit Coco.

Avionul cu care au parcurs ultima parte din drum înainte să-şi dea drumul pe schiuri către Polul Sud era unul rusesc, folosit în Războiul Rece, fapt ce l-a trimis pe Coco cu gândul la o analogie interesantă: „În timp ce mă aflam în avion, mă gândeam că, dacă în trecut acesta ducea soldaţii în misiune, acum transporta tot un fel de soldaţi, dar cu alte vise şi idealuri, spre un altfel de război”.

În perioada următoare alpinistul îşi doreşte o un răgaz de linişte, alături de familie şi prieteni, însă pe viitor nu s-ar da la o parte de la alte proiecte la fel de îndrăzneţe. „Am observat că atunci când îmi doresc ceva, forţa gândului e foarte puternică şi incontrolabilă, aşa că ferească Dumnezeu să mă gândesc într-o zi la o altă planetă”, a încheiat Coco pe un ton glumeţ conferinţa de ieri.