Clubul Sportiv „Universitatea” Reșița, pe podiumul Naționalelor de Atletism pentru juniori

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Finalele Campionatelor Naţionale de Atletism ale juniorilor, desfăşurate în weekend, au adus Reşiţei două clasări pe podium.

Sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București a găzduit, în perioada 24-25 februarie, etapa finală a Campionatelor Naționale de Atletism ale juniorilor 1.

Horia Ianc, student în anul I al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, Facultatea de Științe Sociale – programul Educație Fizică și Sportivă – a reușit să obțină, sub coordonarea profesorului Irinel Dumitru, medalia de bronz la aruncarea greutății, cu o aruncare de 15,8 metri. De asemenea, tânăra elevă Daria Grigoriu, care evoluează sub culorile CSU-CSS Reșița, antrenată de prof. Ștefan Nagy, a reușit clasarea pe locul al treilea în finala probei de 60 metri garduri.

untitled design set 970x90 px

„Pe această cale dorim să felicităm atât tinerii ce ne reprezintă cu cinste la diferite competiții sportive, cât și cadrele didactice care i-au pregătit pentru obținerea acestor rezultate“, transmite Cristian Chioncel, prorectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Sursă foto: Clubul Sportiv „Universitatea” Reșița

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/