Cioabă primeşte oaspeţi

Cioabă a fost adus acasă. La ora 15,00 a sosit şi preşedintele Băsescu. S-a strecurat în odaia palatului în care se afla corpul neînsufleţit al regelui ţiganilor. Să spunem că în România şi această atitudine este una electorală. În Muntenegru au fost 17 morţi şi Băsescu nu s-a dus. A murit un fost mare fotbalist şi Băsescu nu s-a dus. Erau puţine voturi. În schimb, la căpătâiul regelui Cioabă, semnificaţia este alta. Prea mulţi supuşi a avut Cioabă şi asta reprezintă un mare bazin electoral. Disperat după voturi pentru Mişcarea Populară, ar face orice pentru a obţine câteva în plus, pentru alegerile de anul viitor. Alegeri europarlamentare şi alegeri pentru preşedinţie. În această zi, prima de priveghi, în afară de Băsescu Traian nu am văzut alte personalităţi politice. Vor apărea însă, cu siguranţă, destui după această vizită, deci se vor înghesui mulţi la acest capital de imagine. De la Mişcarea Pupulară şi de la PDL, să-i vadă lumea cât sunt de distruşi de moartea regelui Cioabă. La căpătâiul acestuia, probabil, a vărsat o lacrimă de crocodil şi la ieşire a spus scurt: Nu aş vrea să fac nicio declaraţie. Să fie sănătos! Nu credem nici în lacrimi de crocodil, nici în vorbele pe care le-ar fi rostit, dacă ar fi spus ceva. Pentru că n-ar fi avut la bază un sentiment adevărat. Nimic din ceea ce a făcut Băsescu în ultimul deceniu nu a fost făcut fără vreun profit pentru el. O ultimă informaţie ne spune că, în jurul orei 18, va sosi la palatul lui Cioabă şi o delegaţie a PSD-ului. Exact ce v-am spus, vor apărea şi alţii, toate având acelaşi caracter electoral. Şi cu asta, basta, viaţa va merge în continuare. A murit regele, trăiască regele!