Cine mai are întrebări?

Consiliul Suprem al Magistraturii a declarat război presei. Cică un trust de presă a denigrat justiţia şi se poartă agresiv cu magistraţii. Nici vorbă. Mai degrabă, de justiţie îşi bat joc membrii CSM. Altfel, cum se explică faptul că Dănileţ şi Ghica, goniţi din CSM de un referendum la care au participat 1600 de judecători, au fost puşi la loc? Dar dacă aşa vrea să joace această instituţie, nu te poţi pune de-a curmezişul. De fapt, pe cine apără? Pe Băsescu Traian? Nici vorbă. Omul şi-a asigurat un alibi. Şi ieri, şi azi a fost la o întâlnire cu juvenili, care nu îndrăznesc să converseze cu cineva decât ascunşi în spatele unor reţele de socializare. Şi acolo le-a povestit cum e cu şcoala românească, incapabilă să scoată altceva decât tâmpiţi, care are profesori deosebit de slabi, că, în afară de el, clasa politică e necoaptă, imatură şi, în general, nu e bună de nimic, iar modificările pe care doresc să le aducă în Constituţie nu au nicio legătură cu realitatea, România nu este pregătită pentru aşa ceva. Chiar dacă totul seamănă cu o manipulare de doi lei, scopul a fost atins. Am aflat şi noi că Băsescu Traian face acum băi de mulţime cu maxim doi, trei cetăţeni turmentaţi, restul fiind securişti în interes de serviciu. Iar ăştia s-au dat de gol de la prima, când răcneau, pocnindu-şi călcâiele: Să trăiţi! Vreau să vă pun şi eu o întrebare. Mulţumesc, să trăiţi. Deci, n-aveaţi dumneavoastră cum să-i daţi ordin lui madam Hăineală, şefa CSM-ului, să facă plângere la Inspecţia Judiciară împotriva ziariştilor. Bineînţeles, n-aveaţi cum, că eraţi cu zăpăciţii ăştia cu facebookul, vă acuză lumea degeaba. Hăineală s-a băgat singură în rahatul ăsta, din exces de zel, în amintirea vremurilor de altădată. Ce vremuri. Dumneavoastră dădeaţi ordin şi oamenii executau. Mai vorbiţi cu Ponta, să coabiteze mai adânc. Altfel, vă uită toţi. Deci, v-a fost greu cu internetul? Că sunteţi cam bătrâior. Nici vorbă. Vaporul meu era ca un computer. Transmiteţi-i lui Hăineală succes. Dar e cam greu cu presa asta. Că merge înainte. Ca berbecul. Să mai ia pe careva. Pe cine? N-au prea mai rămas. Dormiţi în papuci. Aia e. Dormiţi în papuci. Trimite-l pe Boc la mine. Nu se poate, şefu. E la o licitaţie pentru atribuirea spaţiilor pentru vânzarea pepenilor. A şi venit sezonul? A venit. 2014? 2013. Aoleu, ce m-ai speriat! Aşa, mai e un an şi într-un an se pot schimba multe. Mai are cineva vreo întrebare?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/