UPDATE: Încă 30 de zile de arest preventiv!

Foştii directori ai uzinei reşiţene se află în arest preventiv din data de 18 decembrie a anului trecut, ca urmare a descinderilor făcute de DNA în vilele lor din Reşiţa şi Timişoara.

UPDATE

Tribunalul Timiş a prelungit mandatele de arestare emise pe numele celor doi foşti directori de la UCM Reşiţa cu 30 de zile. Decizia a fost atacată cu recurs de avocaţii lui Chebuţiu şi Preda, calea de atac urmând să fie soluţionată de Curtea de Apel Timişoara.

Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au strâns averi impresionante după ce au avut pe mână cea mai importantă uzină din Caraş-Severin. Procurorii DNA îi acuză că s-au îmbogăţit devalizând UCM Reşiţa, astfel că pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru comiterea unei pleiade de infracţiuni: evaziune fiscală în forma reţinerii şi nevărsării, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată (16 acte materiale), deturnare de fonduri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, spălare de bani, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupție, asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni. Chebuţiu şi Preda se bucură însă tot mai puţin de lux şi asta pentru că procurorii anticorupţie au solicitat Tribunalului Timiş prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Mai mult decât atât, foştii directori ai UCMR au fost condamnaţi într-un alt dosar, cel al afacerii cu libanezul Said Baaklini, la câte cinci ani de puşcărie, decizie care nu e definitivă, dar care e încă un semnal important în ceea ce-i priveşte.

gif card de energie dacus 1000x100

Chebuţiu şi Preda au fost aşteptaţi la ora 10.30 în sala de judecată pentru a afla dacă rămân sau nu în arest preventiv după expirarea termenului de 29 de zile.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru decizia instanţei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/