Ce se întâmplă anul acesta?! Cinci supoziții pentru 2014!

Cum un nou an își intră în atribuții, cum apar clarvăzătorii și profeții care încep să arunce cu supoziții despre ce se așteaptă în această nouă etapă din viață ce se întinde pe 12 luni. Optimiste sau dramatice, previziunile apar inevitabil.

Anul 2014 este unul cu bune și cu rele. Pentru unii profeți este cel mai rău an, pentru alții se găsesc leacuri pentru boli până acum incurabile. Oricare ar fi supoziția, trebuie reținut faptul că acest tip de prevestiri au anunțat de nenumărate ori sfârșitul lumii în anii trecuți.

Moldovenii de la portalul independent Noi au adunat cinci previziuni pentru anul curent. Astfel, baba Vanga, bulgăroaica ce a prezis până acum o serie de evenimente, cum este numirea președintelui Barack Obama, atentatul de la 11 septembrie sau data în care a decedat, a prezis că este un an bun pentru oamenii de știință. Aceștia ar reuși să găsească un remediu pentru cancer. Astrologul rus Pavel Globa susține că imediat după Jocurile Olimpice de la Soci va apărea amenințarea unui război mondial.

Nostradamus spune că în 2014 clima se va răci, iar ziua se va schimba cu noaptea în urma trecerii planetei Nibiru pe lângă Terra. Tot el consemna că în acest an haosul și anarhia se vor instala pe pământ, iar omenirea va fi supusă la diverse încercări.

Mai optimiști sunt oamenii de știință ruși care infirmă ipoteza încălzirii globale și cred într-o răcire a vremii în anul acesta. Răcire sau nu, anul a început cu stângul pentru prezicerile rușilor, cu temperaturi ce duc cu gândul la primăvară. Aceștia totuși consideră mijlocul acestui secol ca fiind punctul culminant al frigului, din cauza scăderii bruște a intensității radiației solare.

Foto: alba.ro