Ce nu se poate ascunde

La vremea potrivită, am uitat să vă spun despre arestări spectaculoase ale unor personaje foarte vizibile de la noi. În fruntea lor, Viorel Hrebenciuc, strategul PSD, apoi Dorin Cocoş, celebrul ex-soţ al Eenei Udrea, apoi primarul oraşului Piatra-Neamţ, cunoscut sub porecla de Pinalti, susţinător până în pânzele albe al lui Băsescu Traian,  ministrul Gabriel Sandu şi Nico Niro, cum îi spunea, nevinovat, Băsescu. În afară de Hrebenciuc, arestat într-un dosar cu retrocedări de păduri, toţi ceilalţi sunt din lotul Microsoft, şpăgari de renume mondial. Adică, şi-au tras milioane de euro şpagă, din prelungirea contractului cu Microsoft. Milioane şi milioane, şpagă! Vă daţi seama? Numai Cocoş a primit  nouă milioane de euro şpagă! Ce poţi face cu banii ăştia? O infinitate de lucruri, inclusiv să deschizi afaceri în Dubai, unde spera să se întoarcă şi să trăiască. Dar, ţeapă! Acum populează puşcăria, probabil, pentru mulţi ani. Elena Udrea s-a dus, oricât o scoate Băsescu la cârciumi şi oricât ar spune ea că habar n-avea de afacerile lui bărbat-su. Băsescu Traian s-a dus, cred, pe urmele lui Cocoş, iar prietenii lui de afaceri n-au ce face, că le e mai aproape cămaşa. Colac peste pupăză, dintr-o stenogramă reiese clar că prezidenţiabilul Elena Udrea a ştiut de şpagă, ba chiar i-a dat nişte sfaturi lui Cocoş în legătură cu asta. În sensul să emită nişte chitanţe antedatate, scrise cu pixuri în diferite culori, să pară întocmite la date diferite, prin care să probeze că a dat cinci sute de mii de euro înapoi. Dar procurorii l-au interceptat şi au ridicat inclusiv pixurile respective. Aşa că şi pentru ea se îngroaşă treaba, oricât spune Băsescu Traian că nu a minţit niciodată, că e onestă şi corectă. Cocoş ştia de matrapazlâcurile astea şi se aştepta să fie arestat. Îi spunea lui Gabi Sandu: Să vezi că ăştia ne ridică până la alegeri. Şi gura i-a fost aurită! Aşadar, Elena Udrea, cea care nu minte niciodată, se dovedeşte a fi o mincinoasă patentată. Aşteptăm acum să răspundă şi ea pentru toate minciunile astea. Nu cumva vorbele ei au fost sugerate de Băsescu Traian? Asta chiar ar fi tare! După cum observaţi, Băsescu Traian aleargă după cea de-a treia suspendare, cât se poate de repede. Victor Ponta a declarat că Băsescu încalcă Constituţia din uşa cârciumilor, când dă indicaţii Justiţiei în privinţa dosarului Microsoft. Timp ar mai fi, spune, poate fi suspendat şi în ultima zi de mandat. Şi atunci nu ar fi satisfăcut doar Tăriceanu, ci şi mulţi alţii. Oricum, dosarul a avansat foarte mult şi, probabil, mulţi alţii stau la rând. Şi numai nume grele, toate implicate în acte de corupţie!

Comments

  1. butaru marin says:

    n Nu au americanii, englezii, francezii, nici asiaticii,tambal.DA .Am scris tambal,dragi concetateni,cu o, simpla batista, aruncata pe tambal,nu mai face nici pas… ,poti sa dai cu barosulin el.Deci prin urmaresa asteptam trecerea alegerilor si noile miscari de trupe….de securitate,nationala in parlament.SUNT curios cat va scoate statul roman din gaura fara sfarsit a avutiei nationale, de la impricinatii din dosar. SA-SI ia macar un , doi zece milioane de euro inapoi.Basescu a aflat,de dosar, cocos si el doar e cocos,si sa hotarat o despartire amiabila,c-asai in viata!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/