Ce frumos a fost!

Alaltăieri v-am zis că mă duc la nuntă. M-am dus, că şi eu am fată de măritat. Şi la cinci treişdoi eram la locul meu, pe treptele Bisericii Sfântul Spiridon Cel Nou. Mai erau vreo două sute de tovarăşi de-ai mei, toţi pregătiţi cu pălăriile, băştile şi cutiile de carton în faţă, aşteptând nuntaşii, socrii, mirii şi alaiul, să le urăm să trăiţi bine şi să le aruncăm cu orezul norocos. Dar, al dracului, s-a scumpit şi orezul ăsta ceva de speriat, că nu te mai atingi de el şi mai mult de trei boabe nu-ţi permiţi. Însă, n-ai ce face, fără investiţii, afacerea e moartă. Deci. Stăm noi ce stăm, ne ghiorăiau de-acuma maţele de foame. N-am mai rezistat şi-am luat un antreu. Am pus mână de la mână, am luat o pâine şi am împărţit-o frăţeşte. Dar pe la două, să vezi una nevăzută. O mie cinci sute de jandarmi, opt sute de poliţişti, trupe antitero, securişti pe care îi ştiam încă de dinainte, elicoptere, crucişătoare şi MIG-uri năvăliră pe capul nostru şi ne aruncară la dracu-n praznic, după un gard cu ţepi. Degeaba le-am explicat că am o fată de măritat şi fără urarea mea de să trăiţi bine o să le meargă mirilor ca dracu, dar când a pus unul cât uşa bisericii mitraliera pe mine, m-am lăsat păgubaş. Totuşi, de unde am fost azvârlit, tot vedeam printr-o gaură două trepte jumate ale bisericii. Să plec, să nu plec? Aşa nuntă nu mai văzusem! Zic, să mai stau, tot n-aveam ce face. În spinarea mea era puhoi de omenire, cu diverse pancarde, mai rău ca la meci, dar furioasă, de parcă le furase arbitrul meciul. Ei, şi stau aşa turtit de gard alte vreo trei ore şi-n momentul ăla, mulţimea a fost cuprinsă de nebunie. Numai huo şi demisia auzeai şi altele, care m-au făcut să roşesc. Ciudat. Înjurau alaiul de nuntă, de parcă le era duşman de moarte. Vreo oră nu mi-am dezlipit ochiul de gaură şi am văzut tot. Numai domni şi doamne, trecând însă, nepăsători pe lângă pălăria mea, pierdută în timpul luptelor cu instituţiile de forţă. Dar, ca un făcut, de parcă toţi erau chiori, niciunul n-o băga în seamă, iar să scape careva în ea vreun bănuţ pentru nunta fiică-mi, nici vorbă! Hopa, stai că se apropie de ea, de-mi venea să urlu de fericire, un domn cu scut. Mă, şi când îi dă un şut! Apoi, apoi m-am prăbuşit lat. Când m-am trezit, cu greu m-am târât până în gaura de canal în care locuiesc, împreună cu alţii. Dar n-am scăpat. Au tăbărât toţi pe mine să le spun ce le-am adus şi să le povestesc cât de bine m-am distrat la nunta fiicei şefului cel mare cu fiul miliardarului din bani publici. Atunci i-am împuşcat pe toţi.