Care sunt prioritățile de asfaltare pentru 2012

Direcția de Administrare a Domeniului Public din cadrul forului județean a stabilit deja prioritățile de asfaltare și modernizare a drumurilor comunale și județene. Multe dintre acestea sunt de o importanță deosebită pentru turism, astfel că oficialii de la Patrimoniu se pregătesc pentru desemnarea firmelor câștigătoare.

Pentru asfaltarea drumurilor cuprinse în Programul Național „10.000 de kilometri” s-au înscris patru firme, care au participat la licitație. Cei din conducerea Direcției de Patrimoniu explică faptul că societatea câștigătoare va fi făcută publică în această iarnă. „Lungimea drumurilor ce vor fi asfaltate sau modernizate este de 150 de kilometri. De asemenea, pe lângă acestea, în program a fost cuprinsă și construirea a 7 poduri, pe tronsonul Slatina Timiș Văliug. Pentru că din banii europeni se toarnă doar asfaltul, noi am depus o cerere de finanțare, ca să rezolvăm și problema podurilor”, a spus Ianăș Roșeți, directorul Direcției de Patrimoniu.

Ce drumuri sunt cuprinse în program
Cele mai importante drumuri ce vor fi reabilitate sau asfaltate în 2012 sunt: DJ 571 – Bozovici – Șopotu Nou, DJ 572 Berzovia – limită de județ cu Timiș, DJ 572, care prevede modernizarea drumului Tirol-Fizeș-Berzovia. De asemenea, tot la modernizare intră și drumul 581 A Cântar-Carașova, 680 A Constantin Daicoviciu – Ciuta Obreja și modernizarea drumului care leagă localitatea Păltiniș de Rugi și Brebu. „Drumuri mai bune vor fi Teregova-Luncavița-Mehadica și Bocșa-Ramna, însă lista continuă, pentru că este vorba despre drumurile importante din Caraș-Severin”, subliniază directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat, Ianăș Roșeți.

 

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/