Ce-a fost și ce-a ajuns! Fostul sponsor PDL, în pușcărie pentru trafic de droguri!

Mare constructor de drumuri la un moment dat, când PDL-ul era în floare, iar contractele cu statul erau la discreția sa, Marius Cîrpean a ajuns astăzi după gratii, unde așteaptă alte condamnări din cauza șmenurilor pe care a fost obligat să le facă pentru a-și salva viața din mâinile cămătarilor!

Perioada în care Cîrpean era pe cai mari și se visa primar al Bocșei e acum foarte, foarte departe. Băgat în datorii până în gât pentru a cotiza la partid, omul de afaceri a ajuns în genunchi la propriu, cu pistolul la cap, iar mai nou în pușcărie. Condamnat pentru trafic de droguri! Găsit cu un adevărat laborator de cannabis acasă și cu două culturi, una in door și alta out door, fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Caraș-Severin aducea pentru DIICOT cea mai mare captură de droguri de la acea vreme. Tribunalul Caraș-Severin l-a găsit vinovat de trafic de droguri de risc și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Fiul acestuia, Darius Cîrpean, a fost găsit vinovat și de deținere de droguri de risc în vederea consumului și a fost condamnat la 2 ani și trei luni de închisoare. Ambii au contestat decizia instanței, cerând mai multă clemență judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara. Iar aici au găsit mai multă îngăduință. Lui Marius Cîrpean pedeapsa i-a fost redusă la doar doi ani de închisoare, iar pentru fiul acestuia instanța a socotit suficientă executarea unei pedepse de numai 1 an și 5 luni de închisoare. Din ambele pedepse se va scădea perioada în care au fost arestați preventiv.

Pentru Marius Cîrpean situația se va înrăutăți dramatic dacă va fi găsit vinovat și în dosarul de fals și înșelăciune în care a fost trimis în judecată după ce a luat mai multe împrumuturi în numele unor angajați sau cunoștințe. Deocamdată a avut noroc, fiind trimis în judecată doar pentru faptele din 11 dosare de credit deși, în 2009, presa vorbea deja de peste 200 de împrumuturi. Numele fostului sponsor PDL mai apare însă și în alte dosare penale aflate în diverse faze, dosare de evaziune fiscală, astfel că șederea lui în spatele gratiilor se poate dovedi a fi de lungă durată.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/