Case de marcat… bâjbâiala guvernamentală

Contribuabilii mari și mijlocii aveau termen de înlocuire a caselor de marcat clasice cu unele electronice 1 iunie 2018, iar cei mici – până la 1 august 2018. Dar, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2018, le-au fost acordate următoarele termene de grație până la care nu se aplică sancțiuni: 1 septembrie 2018 (contribuabili mari și mijlocii), respectiv 1 noiembrie 2018 (contribuabili mici).

„Având în vedere faptul că se estimează că operatorii economici mari și mijlocii utilizează circa 100.000 de aparate de marcat, iar, până la această dată (n.red. – 17 august 2018) au fost instalate numai 28.986 de aparate de marcat pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv cei mici, a rămas mai puțin de o lună până la expirarea termenului de grație acordat operatorilor economici mari și mijlocii prin OUG nr. 44/2018, eliberarea numărului de ordine necesar fiscalizării, precum și fiscalizarea propriu-zisă a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic sunt procese consumatoare de timp, se constată faptul că există premise ca cel puţin pentru anumite categorii de operatori economici dotarea cu aparate de marcat să nu fie finalizată până la 1 septembrie 2018”, se precizează în Nota de fundamentare a HG, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, începând de ieri.

Până la data de 17 august, ICI Bucureşti (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică) a emis 26 de avize tehnice favorabile pentru un număr de 12 operatori economici, conform documentului citat, informează Mediafax. ICI București este instituția care trebuie să testeze prototipurile noilor aparate de marcat cu jurnal electronic și eliberează, dacă acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, avizul tehnic favorabil.

La aceeași dată, în baza avizelor eliberate de ICI București, MFP, prin Comisia de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic, a emis 24 autorizaţii de distribuţie pentru toţi operatorii economici care au depus documentaţia prevăzută de lege. În plus, până la 17 august 2018, Agenția Națională de Administrare Fiscală, care, prin structurile teritoriale, eliberează numărul unic de identificare necesar pentru fiscalizarea aparatelor de marcat, a emis 31.913 de certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare pentru 44.327 de aparate de marcat, astfel că, la nivel național, erau instalate 28.986 de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic.

În aceste condiții, prin noua HG, comercianții vor fi sancționați în mod special pentru nerespectarea termenelor de grație, 1 septembrie și 1 noiembrie, iar amenda poate ajunge până 9.000 de lei și suspendarea activității.

 

Sursă foto: ziarmm.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/