Popasul ideal înainte de distracţia de pe Semenic

Restaurantul situat pe Strada Minda din Reşiţa, la ieşirea din oraş, pe drumul spre Văliug şi Muntele Semenic, îi obligă pe turişti să întârzie pe pârtie. Ospitalitatea, preparatele delicioase şi rafinamentul localului sunt motive suficiente pentru a vă abate din drum.

Turiştii care urcă la Văliug sau pe Semenic, în special cei care vin din Timişoara şi Arad, şi-au făcut un obicei de a opri la Restaurantul Casa Bănăţeană pentru un ceai, un vin fiert sau o gustare tradiţională. La fel se întâmplă şi când se întorc de la distracţie. Motivul este cât se poate de simplu. Casa Bănăţeană se poate lăuda cu o bucătărie extraordinară, în care se gătesc preparate tradiţionale româneşti, dar şi mâncăruri din întreaga lume. Mai mult decât atât, doar aici pizza se face pe vatra cu lemne, aşa cum scrie la carte. Restaurantul, care îmbină elementele rustice cu modernul, oferă intimitate şi ocazia de a lua masa în linişte, într-un ambient deosebit. Personalul este foarte amabil, dar atât cât să nu devină deranjant. Cu alte cuvinte, cine trece pragul Casei Bănăţene nu are decât să se bucure de savoare, bun gust şi ospitalitate.
Restaurantul Casa Bănăţeană este situat la ieşirea din Reşiţa spre Văliug, lângă Cantonul Silvic Minda. Pentru rezervări şi comenzi la domiciliu puteţi apela 0255.212.088. Nu uitaţi că, în fiecare vineri şi sâmbătă, începând cu orele 19.00, se dă startul petrecerilor bănăţene, cu muzică live.

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157628625670691″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/