Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda

Scriam zilele trecute despre cartea germanului Wilfried Huisman, „Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda”, și despre felul în care aceasta a fost preluată de presă, iar ideea în sine, transmisă în zeci de limbi și țări. Fondul Mondial pentru Natură (WWF în engleză) se descrie ca fiind un salvator al animalelor sălbatice. „Cartea neagră a WWF” afectează imaginea curată a organizaţiei de mediu.

În 25 mai 2012, Süddeutsche Zeitung a publicat o recenzie a cărţii lui Huisman. WWF a reacţionat la articol printr-o postare pe site-ul său cu răspunsuri către jurnalist, care nu au fost publicate în articol. Întrebările erau, potrivit jurnalistului Lars Langenau, destinate unui viitor articol despre încercările WWF de a împiedica publicarea cărţii şi a filmului lui Huisman. WWF a angajat un „avocat specializat în mass-media foarte scump” şi „foloseşte metode care sunt până acum unice în istoria mass-media din Germania”, a scris Langenau într-un comentariu la articolul său din Süddeutsche Zeitung. (Critici aduse organizaţiei de mediu WWF: latura întunecată a ursului pandade Lars Langenau, Süddeutsche Zeitung, 28 mai 2012).

Langenau arată în articol că sunt mai multe probleme cu diverse campanii duse de WWF de-a lungul timpului și, mai ales, că aceste campanii ar scoate la iveală un caracter duplicitar al organizației.

Panda și somonul

WWF lucrează şi cu Marine Harvest din Norvegia, mai scrie Lnagenau. Principalul proprietar: John Frederiksen, investitor financiar, proprietar al celei mai mari flote de vase petroliere din lume, lider de piaţă pentru platformele petroliere şi omul care are în mâinile sale o treime din producţia mondială de somon. Compania lui Frederiksen creşte somon în Norvegia şi în largul coastelor chiliene. În Chile, peştii sunt ţinuţi în cuşti uriaşe şi primesc atâtea antibiotice încât Huisman îi numeşte „farmacii plutitoare”.

Sustenabilitatea este imposibilă pentru producţia de somon. „Pentru a produce un kilogram de somon, patru-şase kilograme de peşti sălbatici sunt ucişi” şi transformaţi în alimente pentru peşti, scrie Huisman. Marine Harvest este un „monstru cu capul lui Janus”, care apare verde şi transparent în Norvegia, dar în Chile distruge ecologia marină şi vieţile oamenilor.
Cu toate acestea, în 2008 compania şi WWF au încheiat un contract de parteneriat, se arată în rezumatul din ziarul german.

Disputa privind uleiul de palmier

O altă problemă de imagine abordadă de neamț este disputa privind uleiul de palmier. Uleiul de palmier se găseşte în mulţi detergenţi şi produse cosmetice. În realitate, folosirea acestui ulei valoros a început atunci când europenii l-au descoperit ca pe o energie „regenerabilă” pe bază de plante. În Kalimantan, partea indoneziană din Borneo, pădurile sunt tăiate – odată pentru producţia de lemn, astăzi pentru a crea plantaţii de palmieri.

Huisman critică WWF pentru negocierea succesului, atunci când Wilmar, cea mai mare companie producătoare de ulei de palmier din lume, poate să taie 300.000 de hectare de păduri – şi, în schimb, lasă aproximativ două procente din zonă ca arie protejată. În plus, WWF stabileşte cu Unilever, Bayer şi HSBC Bank, mai scrie în articol, într-un act de autoreglementare, distribuirea de certificate de sustenabilitate – ceea ce legitimează tăierea pădurilor, cu condiţia ca acestea să nu fie protejate.

Dar au mai rămas puţine păduri. De asemenea, pentru că nimeni nu verifică dacă companiile respectă standardele, alte organizaţii de mediu s-au retras imediat. WWF asigură că participă numai la prevenirea „a ceea ce este mai rău”. Dar unde este succesul? Un activist local concluzionează, citat de Huisman: „WWF spală păcatele de mediu ale industriei – şi primeşte bani în schimb.”

Dezbateri cu Monsanto

Jason Clay, vicepreşedinte al WWF-US la acea vreme, a stabilit cele mai importante parteneriate industriale pentru organizaţia de mediu. El reprezenta WWF la o organizaţie de lobby pentru companiile de agrotehnologie Cargill şi Monsanto – şi este un campion al ingineriei genetice.

Încă o dată, aceştia dezbat acordarea de etichete de sustenabilitate în comun. WWF oferă industriei controversate o imagine verde şi progresivă, potrivit lui Huisman. „Aceste etichete nu sunt un panaceu, ele stabilesc standarde minime, iar adesea cele ale etichetelor ecologice sunt mai mari”, spune purtătorul de cuvânt al WWF. Dar nu este de ajuns, atunci când el insinuează că întotdeauna se dovedeşte că toate greutăţile lumii au fost responsabilitatea WWF. El nu face acest lucru.

Cartea lui ridică semne de întrebare. Multe semne de întrebări. De la WWF ne aşteptăm să primim răspunsuri – nu scuze sau procese costisitoare.

Pentru comentarii și alte concluzii: http://www.redd-monitor.org/2012/05/29/wwf-scandal-part-4-the-dark-side-of-the-panda/

sursa foto: https://www.noz.de/lokales/osnabrueck/artikel/77102/dieses-buch-sollte-es-nicht-geben-wilfried-huismanns-schwarzbuch-wwf