Caricaturi gratuite la Salonul de grafică satirică „Mircea Cavadia”!

Municipiul Reşiţa găzduieşte în zilele de 10 şi 11 octombrie 2015, la Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, prima ediţie a Festivalului internaţional de umor „Mircea Cavadia”. Salonul de grafică satirică.

Evenimentul, organizat de Asociaţia caricaturiştilor profesionişti din România, Fundaţia Popa’s în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi Consiliul Local, se bucură de prezenţa unor artişti consacraţi ai caricaturii, precum maestrul Ştefan Popa Popa’s (Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa), Marian Avramescu, Leonte Năstase, Adelina Crivac, Bianca Bălăşoiu.

Timp de două zile se vor desfăşura ateliere de iniţiere în caricatură, dedicate elevilor din şcolile reşiţene, se vor realiza gratuit de către caricaturiştii prezenţi portrete la minut şi va fi vernisată o expoziţie de caricaturi.

Vernisajul şi Gala premiilor vor avea loc în data de 10 octombrie 2015, de la ora 18:00, la Sala Lira a  Liceului de Arte „Sabin Păuţa”.

Festivalul se doreşte a fi şi un omagiu închinat unui om de cultură din Reşiţa, publicistul şi scriitorul Mircea Cavadia (Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa), care a trecut în eternitate în acest an.

Publicul larg este aşteptat sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 16:00, şi duminică, 11 octombrie, de la ora 10:00, la Liceul de Arte „Sabin Păuţa”,  unde are ocazia de a primi cadou o caricatură.

Intrarea la eveniment în ambele zile este liberă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/