Cărășenii au urcat România pe podium la Campionatul European de Karate!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Sportivi din 17 țări s-au întrecut la Timișoara, în cadrul Campionatului European de Karate IKU pentru seniori, juniori și cadeți. Printre participanți s-au aflat și sportivi din Anina și Bozovici, care au reprezentat România în competiția continentală.

Artele marțiale sunt la mare căutare în Caraș-Severin, iar un nucleu important este în zona Anina-Bozovici, unde antrenorul Marian Meșinschi pregătește de câțiva ani dornici de afirmare pe tatami.

Delegația cărășeană la Europenele de karate a cuprins opt sportivi, dintre care doi din Anina și șase din Bozovici. Aceștia au concurat cu succes pentru România și au urcat pe podium la mai multe categorii de vârstă. Prima zi a competiției europene a adus și cele mai multe rezultate pentru tricolorii din Caraș-Severin. Astfel, Lia Cracosin a ocupat locul al doilea la cadete B (10-11 ani), în timp ce Grațian Șuveți s-a clasat pe locul al treilea la kumite copii (categoria până în 7 ani). Cărășenii au făcut parte din câteva echipe ale României, la cadeți și cadete. Andreea Lupu, Lia Cracosin și Oana Becia au devenit vicecampioane europene cu echipa de cadete a României. O performanță reușită și de bozovicenii Adorian Șuveți și Marian Schifirneț, care au făcut echipă cu Adrian Meseșan (Arad) și Mihai Martinesc (Deva) pentru un argint european. Tot un loc 2 a fost obținut și la echipe rotative, în formula Marian Schifirneț, Robert Smeu (ambii din Bozovici), Adrian Meseșan (Arad) și Mihai Martinesc (Deva). În prima zi a Europenelor, anineanca Irina Vișovan s-a clasat pe locul al treilea la kumite 8-9 ani.
În fine, un alt rezultat de semnalat este cel al sportivei Andreea Lupu – locul al treilea la cadete A (12-13 ani).

untitled design set 970x90 px

Într-un clasament pe națiuni, Italia a ocupat primul loc, urmată de România și de Polonia.
Antrenorul cărășean Marian Meșinschi a reprezentat România ca arbitru la această competiție continentală, antrenorii lotului României fiind Ionel Hrițcu (din Orăștie) și Nicoleta Mirică (din Timișoara).

„Pentru prezența la Campionatul European țin să le mulțumesc primăriilor din cele două localități din Caraș-Severin și, nu în ultimul rând, părinților sportivilor, pentru eforturile făcute nu doar acum, ci pe tot parcursul anului”, a declarat Marian Meșinschi.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/