Un milion de lei pentru ridicarea Clinicii Nera

Lucrările pentru construirea primului centru din țară pentru tratarea cancerului sunt în plină desfășurare. Beneficiarul proiectului însă, medicul Pavel Chirilă, prin Fundația Sf. Irina, întâmpină probleme atunci când vine vorba despre utilități.

Numai racordarea la rețeaua de energie electrică a Clinicii Nera se ridică la aproape un milion de lei. Oficialii de la Consiliul Județean s-au arătat disponibili să îi ajute pe membrii fundației, însă deocamdată nu au găsit modalitatea legală de a face acest lucru, în ciuda faptului că fondul de rezervă al forului ar dispune de banii necesari.

Încercăm să identificăm o modalitate legală prin care Consiliul Județean să poată contribui la ridicarea clinicii. O fundație declarată de utilitate publică poate primi finanțare de la bugetul de stat. Ne-am adresat Ministerului Finanțelor Publice în acest sens”, a declarat Darian Ciobanu, la cea mai recentă ședință de Consiliu Județean. În momentul de față, însă, fundația Sf. Irina nu întrunește această condiție.

frunzaverde_ok
Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

„Nu am reușit să găsim actul legal de a extinde rețeaua de energie electrică pentru această clinică. Sigur, este o investiție de 5 milioane de euro, dar este, practic, o clinică pilot. Creăm un precedent în Caraș-Severin în legătură cu acest mod de a aborda pacienții”, a spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

În ce constă proiectul

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Medicul Pavel Chirilă, cel care a inițiat proiectul de la Slatina Nera, a declarat pentru Express de Banat că România stă rău la capitolul statistici, având cea mai mare mortalitate din Europa în ce privește cancerul. „Lupta împotriva cancerului începe înainte ca această boală să invadeze organismul. Construim Clinica Nera pentru a-i asista pe cei care au trecut de primele tratamente pe drumul spre însănătoșire, dar și pentru a-i ajuta să învețe obiceiuri noi de viață care să le anuleze posibilitatea de recidivă”, a spus doctorul Pavel Chirilă.

Inițiatorul proiectului a ales locația de la Sasca Montană pentru că primăria i-a oferit spațiu și pentru că poluarea din această zonă se apropie de zero. Asta, potrivit unei hărți alergologice realizate pe întreaga ţară.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Ionutz says:

    E o investitie destul de mare intr-o zona moarta din punct de vedere economic, acolo se traieste din turism si cresterea animalelor, ar trebui ca interesul CJ sa fie mai mare pentru investitii in astfel de zone, inteleg ca este necesara dezvoltarea municipiului dar astea sunt sarcini ale primariei Resita de a atrage fonduri, in schimb in comunele si satele din judet ar trebui sa se implice mai mult CJ, la Slatina problema mare nu este doar bransarea cu energie electrica, este si drumul de acces de la DN57 pana in Sasca, dar asta este o problema generala in Caras, DN57 este impracticabil deja de 20 de ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/