Caransebeşul ține Timişoara în şah şi ajută Reşița!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Ultima clasată a seriei secunde din Liga a II-a de fotbal, FC Caransebeş, a remizat astăzi, pe teren propriu, 0-0, cu liderul ACS Poli Timişoara, dar după cum au stat lucrurile în teren gugulanii nu se pot declara foarte mulţumiţi. Rezultatul e bun pentru Metalul, care suflă în ceafa violeţilor.

Alin Artimon a pregătit excelent ultimul meci al anului pentru caransebeşeni, dorind ca măcar impresia de final lăsată microbiştilor din Caransebeş să fie alta după seria neagră de opt înfrângeri. Aflate la cei doi poli ai clasamentului, FC Caransebeş şi Poli au fost egale pe Stadionul Municipal Teiuş, ba chiar cu un mare plus pentru gazde. Prima repriză a însemnat o luptă mai degrabă la mijlocul terenului, fără prea multe ocazii mari de gol. Doar Goşa a fost cu adevărat aproape de a modifica tabela, la mijlocul reprizei, când în urma unei faze fixe a reluat din câţiva metri, însă Smaranda a respins în corner.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649106534117 “]

În partea secundă, Poli a încercat şutul de la distanţă, defensiva bine organizată a gugulanilor dovedindu-se greu de trecut altfel. Keita şi Boldea i-au încercat vigilenţa lui Coca, dar portarul gugulan s-a opus de fiecare dată cu succes. Mult mai aproape de gol a fost Dîrvaru, la poarta cealaltă, în două rânduri. Mai întâi a reluat cu capul milimetric pe lângă poarta lui Smaranda, iar apoi şutul său din interiorul careului a fost blocat în ultimul moment. De remarcat că Artimon a forţat victoria pe final şi a trimis în teren jucători care ar fi putut aduce golul, precum Himcinschi sau Poiană. Evenimente au fost până în secvenţele de final ale partidei. Mai întâi, Săulescu a luat al doilea galben pentru un henţ stupid la mijlocul terenului, iar în minutele de prelungiri Poparadu a văzut şi el roşu după ce centralul Dreve s-a păcălit şi în loc de penalty a văzut simulare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649113880448 “]

Punctul onoarei!

untitled design set 970x90 px

,,E un punct muncit, care nu valorează prea mult din punctul de vedere al clasamentului, dar e un punct al onoarei şi al caracterului. Asta nu poate decât să mă bucure şi modul în care am evoluat astăzi poate să confirme că repriza proastă cu FC Olt a fost o întâmplare. În celelalte jocuri am trecut foarte aproape pe lângă puncte, iar modul în care ne-am prezentat demonstrează că merităm mai mult decât ultimul loc. Am avut trei situaţii clare de a marca şi cred că ar fi fost corect ca punctele să fie la noi. M-a interesat ca jucătorii să arate că au caracter şi că sunt pregătiţi să lupte. Situaţiile de azi au fost mici, sunt trecute la şi altele, faţă de meciurile precedente. Să vedeţi ocazii la Tărlungeni, la Oradea”, a declarat Alin Artimon, timişoreanul de pe banca lui FC Caransebeş.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649113872078″]

Remiză echitabilă

Antrenorul Timişoarei, Dan Alexa, caransebeşean la origine, a recunoscut că Poli nu merita mai mult astăzi. „Felicit echipa din Caransebeş. Mă aşteptam să întâlnim o echipă greu de desfăcut, nu ne-a ajutat nici starea terenului. Caransebeşul a avut ocazii, în anumite momente ne-a pus şi în dificultate şi eu cred că e un rezultat corect la ce s-a întâmplat pe teren. Caransebeşul a jucat pe două linii, e o echipă agresivă, Artimon e un antrenor foarte bun, mai ales în organizarea echipei, nu am putut juca repede din cauza calităţii gazonului, am avut probleme la construcţie şi am pus în pericol poarta adversă doar prin şuturi de la distanţă sau din faze fixe. S-au apărat bine, ne-a fost greu să ne apropiem. De unde am fost eu şi din ce am vorbit cu jucătorul meu, şi chiar cu jucătorul din Caransebeş, care a recunoscut, a fost penalty. Nu s-a dat”, a spus Alexa.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647189875074″]

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/