Caransebeșul are sală de sport modernă! Mai bine mai târziu decât niciodată!

Era considerat un proiect fără sfârșit, în care municipalitatea era veșnic vinovată, dar iată că se întâmplă să asistăm și la finalul său, în urma căruia câștigați sunt elevii și profesorii de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș.

Miercuri a fost tăiată panglica sălii de sport nou construită la Colegiul Național „C.D. Loga”, în cadrul proiectului realizării campusului școlar. Deși proiectul a fost conceput cu aproape 10 ani în urmă, sala de sport este spațioasă, cu o înălțime de aproape 8 metri, cu sistem de încălzire, vestiare moderne atât pentru elevi, cât și pentru profesori, cu dotări pentru sporturile de echipă, toate la standarde europene.

„Sala de sport face parte dintr-un amplu proiect la care noi am pus umărul pentru a-l vedea finalizat”, ne-a declarat primarul Felix Borcean, cel care l-a invitat și pe fostul primar Marcel Vela la inaugurare, acesta din urmă având un rol primordial în găsirea soluției finanțării campusului după ce a fost lăsat în conservare.20161207_112906

„Este cea mai nouă sală de sport a municipiului Caransebeș, parte integrantă a campusului școlar al Colegiului Național C.D. Loga, un proiect extrem de ambițios la momentul când a fost conceput, dar care, pe parcurs s-a dovedit o piatră de încercare pentru comunitatea noastră, pentru că la un moment dat, după reparații și renovări la Școala de Muzică și la o parte din clădirea liceului, lucrările au încetat mulți ani și s-au reluat în urmă cu puțin peste 1 an de zile, printr-un efort substanțial al Primăriei Municipiului Caransebeș, și aici aduc mulțumiri, ca și cetățean, fostei conduceri a orașului pentru determinare și implicare. Noi am preluat acest obiectiv în urmă cu 6 luni și credeți-mă nu a fost deloc ușor. Suntem într-o fază finală, sala de sport este doar unul dintre spații, sunt finalizate cantina, internatul pentru profesori și internatul pentru elevi, dar și spațiile din interiorul școlii”, ne-a menționat primarul Felix Borcean.20161207_112818

„Pentru finalizarea acestui campus, Primăria Caransebeș a accesat un credit bancar în valoare de 5,7 milioane de lei din care a cheltuit 3 milioane de lei. Se va încerca recuperarea banilor”, a menționat primarul Felix Borcean.