Campioanele Reşiţei, de Ziua Femeii la Europene

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În timp ce cele mai multe doamne şi domnişoare sunt răsfăţate astăzi cu flori şi cadouri care mai de care mai strălucitoare, Diana Mudrag şi Roxana Năstruşnicu vor păşi pe salteaua sălii din Belgrad, locul de desfăşurare al Campionatelor Europene de Lupte pentru seniori.

Elevele antrenorului emerit Adrian Dacica sunt singurele reprezentante ale CSM Reşiţa în Serbia şi chiar dacă nu sunt cotate printre marile favorite la câştigarea vreunei medalii, cărţile de vizită ale celor două arată că nu ar fi nicio surpriză dacă le-am vedea pe podium. Ambele medaliate în competiţia continentală de juniori în anii trecuţi, Diana şi Roxana vor reprezenta România la categoriile 72, respectiv 67 de kilograme.
“Aşteptăm o evoluţie cât mai bună de la ele. Sunt sportive de valoare, au confirmat până acum, dar Campionatele Europene înseamnă o competiţie foarte puternică. Eu sper să facă o figură frumoasă”, a declarat antrenorul Adrian Dacica. În ceea ce o priveşte pe Diana Mudrag, aceasta încearcă încă o dată să obţină calificarea la Jocurile Olimpice, după ce a fost atât de aproape de Beijing, în 2008. “Europenele nu fac parte din criteriile de calificare la Olimpiadă. Diana va participa la două turnee de calificare, care vor avea loc după Campionatele Europene”, a precizat Dacica.

untitled design set 970x90 px
banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/