UPDATE: Cămătarii sunt liberi!

Reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni specifice cămătarilor, reşiţeanul Nelu Oros a făcut afirmaţii şocante.

UPDATE, ora 18.00

Nelu Oros nu a mai ajuns în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă şi nici vreo altă persoană faţă de care s-a dispus urmărirea penală pentru cămătărie ca urmare a descinderilor de ieri. Procurorul de caz a considerat că e suficientă o măsură preventivă mai blândă faţă de bărbatul care avea acasă un adevărat tezaur. ,,S-a dispus faţă de cei doi suspecţi măsura preventivă a controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale”, a precizat Maria Izdrugă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Astăzi, ora 9.00

În apartamentul bărbatului suspectat că a împrumutat sume uriaşe cu camătă la zeci, poate sute de reşiţeni, s-au găsit aproape 10 kg de bijuterii din aur. Nelu Oros a negat că ar fi cămătar şi că ar fi acordat împrumuturi cu dobânzi între 10 şi 25 la sută, afirmând că toţi banii familiei au fost investiţi în aur. Înscrisurile cu cei care s-au împrumutat de la el, persoanele care au venit la uşa sa în timpul descinderilor pentru a afla dacă mai există vreo şansă să-şi recupereze bijuteriile amanetate şi mărturiile lor îl contrazic însă. Probele procurorilor susţin şi ele, aproape indiscutabil, implicarea lui Oros în activităţi de cămătărie. Suspectul a recunoscut că din casa sa a fost ridicată o cantitate impresionantă de aur, dar a spus că aceasta nu este rodul vreunei infracţiuni. „Sunt toţi banii mei, toţi banii familiei i-am investit în aur. Tot ce am făcut e pentru copilul meu bolnav, care e pe moarte!”, a precizat Oros, vizibil iritat de mascaţii care îl flancau.

gif card de energie dacus 1000x100

Interesant este şi ceea ce spun vecinii lui Nelu Oros. Aceştia confirmă faptul că se ocupa cu cămătărie, dar că percepea dobânzi foarte mici şi că îi păsuia de fiecare dată pe clienţii care nu veneau să-şi recupereze bijuteriile amanetate la data stabilită. Totodată, au povestit despre fiul lui Oros, care ar avea anumite dizabilităţi, dar şi despre fiica suspectului, căreia recent i-ar fi cumpărat un apartament în Timişoara. De câţiva ani, familia Oros îşi ridică o vilă de toată frumuseţea la Câlnic, dar are şi un apartament în Reşiţa, cel în care au fost făcute ieri percheziţii. Trebuie spus că nici Nelu Oros, nici soţia acestuia nu lucrează de ani buni, după cum spun vecinii lor.

La Judecătoria Reşiţa, magistraţii vor analiza astăzi propunerea de arestare preventivă a lui Nelu Oros formulată de procurori.

CITEŞTE ŞI: UPDATE: Descinderi la cămătarii din Reşiţa. Aproape 10 kg de bijuterii din aur găsite numai în apartamentul unuia dintre ei! (FOTO/VIDEO)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/