Călăii pădurilor din Caraș-Severin au complici în Romsilva de 20 de ani?

„În Caraș-Severin, angajați din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva de 20 de ani favorizează și înfăptuiesc ilegalități în mod sistematic, ziua și noaptea ca hoții”. Acesta este preambulul unei postări făcute azi de activiştii de mediu de la „STOP Defrişărilor”, care a încins spiritele pe o reţea de socializare.

Activiştii de mediu de la „STOP Defrişărilor” au lansat azi, pe pagina lor de facebook, o serie de acuze la adresa mai multor instituţii din Caraş-Severin. Le prezentăm integral, sesizând pe această cale pe cei ce conduc instituţiile de mai jos să prezinte explicaţii publice pentru fiecare dintre acuzaţiile invocate. Suntem convinşi că Direcţia Silvică Caraş-Severin şi administraţiile parcurilor naţionale Cheile Nerei – Beușnița, Semenic – Cheile Carașului şi Domogled – Valea Cernei, precum şi Administraţia Parcului Natural Porțile de Fier au respectat legea ad litteram şi că activiştii de mediu nu au dreptate. În caz contrar, ar fi grav!

Direcția Silvică Caraş-Severin

„Direcția Silvică Reșița (D.S. Caraş-Severin sau Ocolul Silvic Reşiţa? – n.r.) din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în perioada 1998-2000 determină Agenția de Protecție a Mediului să nu includă în Legea 5/2000 câteva rezervații naturale importante pentru protecția pădurilor (Rezervația Naturală Pădurea de Molid pe Turbă Șucu – Olteana de cca. 600ha, Rezervația Naturală Pădurea Berzovia, Rezervația Naturală Pădurea Dognecea). În perioada 2000-2003 încearcă să modifice limitele unor rezervații naturale (Rezervația Naturală Cheile Carașului), să le reducă suprafețele (Rezervația Naturală Buhui – Mărghitaș de la cca. 900 ha la 200 ha) sau să le desființeze (Rezervația Naturală Bârzăvița). Modifică limitele Zonelor de Conservare Specială și le transmite eronat Ministerului Mediului. În perioada 2003 – 2017 se opune constituirii unor rezervații științifice (zona Rusca Montană), includerii în Catalogul Pădurilor Virgine a numeroase suprafețe și includerii în situl UNESCO a unor păduri virgine (Coșava Mică). Scoate periodic la licitație în vederea exploatării pădurile seculare cu valoare ridicată de conservare sau păduri situate în rezervații naturale (Rezervația Naturală Groposu)”, susţin cei de la „STOP Defrişărilor”.

Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița (foto, anul 2008)

„Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița din cadrul Romsilva în perioada 2004 – 2017 a avizat favorabil exploatarea forestieră a multor păduri seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au fost pierdute definitiv. Stabilește în mod eronat anumite limite ale rezervațiilor naturale (Rezervația Naturală Lișovacea) și permite în mod ilegal construirea unor vile de vacanță în apropiere de Lacul Dracului și valea Beului. În anul 2016 exercitând presiuni și trafic de influență în cadrul unui grup de interese, a determinat în mod ilegal reducerea zonei de protecție strictă și integrală de la cca. 55% la cca. 40% cu scopul de a permite exploatarea forestieră a pădurilor seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au rămas netăiate până la acea dată”, scriu aceiaşi activişti de mediu.

Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului

„Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului din cadrul Romsilva în perioada 2004 – 2017 a avizat favorabil tăierea pădurilor din Rezervația Naturală Cheile Carașului, Rezervația Naturală Bârzăvița, Rezervația Naturală Buhui – Mărghitaș, Rezervația Naturală Izvoarele Carașului. Totodată a permis exploatarea forestieră a multor păduri seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au fost pierdute definitiv. În complicitate cu alți angajați ai Romsilva tergiversează aprobarea planului de management și epurează în stil nazist toți membrii Consiliului Științific care susțin conservarea pădurilor”, anunţă „STOP Defrişărilor”.

Administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei

„Administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei din cadrul Romsilva în perioada 2004 – 2017 a avizat favorabil exploatarea forestieră a multor păduri seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au fost pierdute definitiv. A avut o tentativă de modificare a limitelor Rezervației Naturale Piatra Cloșanilor. În anul 2016 în complicitate cu firma de consultanță SC EPMC Consulting SRL a stabilit zona de protecție strictă și integrală în zonele predominant cu pajiști și stâncării cu scopul de a permite exploatarea forestieră a pădurilor seculare, cvasivirgine și virgine cu valoare ridicată de conservare care au rămas netăiate până la acea dată”, consideră cei de la „STOP Defrişărilor”.

Administrația Parcului Natural Porțile de Fier

„Administrația Parcului Natural Porțile de Fier din cadrul Romsilva în perioada 2004 – 2017 a avizat favorabil exploatarea forestieră a multor păduri seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au fost pierdute definitiv. În anul 2013 ca urmare a unor presiuni și interese economice individuale sau de grup, reprezentanții administrației parcului au stabilit zonarea internă a parcului natural după cum au vrut aceștia. Astfel, numeroase pajiști și maluri ale Dunării au fost declarate zone de dezvoltare durabilă determinând degradarea ireversibilă a peisajului, habitatelor și speciilor. Aceleași înțelegeri obscure au determinat stabilirea zonei de protecție strictă și integrală în zonele predominant cu tufărișuri și stâncării cu scopul de a permite exploatarea forestieră a pădurilor seculare și cvasivirgine cu valoare ridicată de conservare care au rămas netăiate până la acea dată”, mai suntem informaţi de „STOP Defrişărilor”.

„De 20 de ani pădurea statului are de suferit datorită câtorva silvicultori corupți!”, este fraza care încheie postarea activiştilor de mediu de la „STOP Defrişărilor”.

Aşa cum spuneam la început, aşteptăm explicaţiile celor ce conduc instituţiile amintite mai sus. Acuzaţiile şi/sau insinuările activiştilor de mediu la adresa activităţii desfăşurate în cadrul celor 5 instituţii s-au viralizat pe internet, motiv pentru care cei vizaţi nu au voie să rămână impasibili.

Sursă foto: STOP Defrişărilor

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/