Abel Apostol, îngropat în garaj?!

La Tribunalul Caraş-Severin s-a consumat astăzi un nou termen în procesul în care Adrian Buleu este judecat pentru asasinarea lui Abel Apostol, partenerul său de la complexul „Riviera” din Arad.

Cazul dispariţiei afaceristului arădean, care seamănă izbitor cu cel al avocatei Elodia Ghinescu, a ajuns în faza în care sunt analizate probele propuse de părţi. „La termenul de astăzi s-au epuizat probele propuse prin rechizitoriu”, a precizat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin. Patru martori au venit astăzi în faţa instanţei, dar prea puţine dintre declaraţiile acestora pot cântări serios în decizia instanţei. Unul dintre cei audiaţi la solicitarea avocatului familiei Apostol a vorbit despre locul în care ar putea fi ascuns cadavrul afaceristului arădean. „O cunoştinţă mi-a zis că ştie de la un vecin de-al lui Adrian Buleu că în garajul acestuia de la Sânpaul există o groapă de 1/1 m. La percheziţii, în partea dreaptă, acolo unde e groapa, se afla o grămadă de scule. Ştiu asta de la poliţistul Olariu, care a participat la percheziţie. Vecinul lui Buleu e convins că dacă acum acea groapă e betonată cadavrul e îngropat acolo”, a susţinut Wili Glaser.

CITEȘTE ȘI: 

Mărturii mincinoase pentru a ascunde crima de la „Riviera”. Vezi aici explicaţiile uluitoare pentru dispariţia afaceristului Abel Apostol!

Declaraţii contradictorii în cazul celui mai căutat român după avocata Elodia. Unul dintre martori, pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă!

gif card de energie dacus 1000x100

EXCLUSIV: Cel mai mediatizat caz de dispariţie după cel al avocatei Elodia, soluţionat la Reşiţa!

În faţa instanţei a ajuns şi vecinul inculpatului, Adrian Galea. „Am dedus că groapa a fost betonată atât timp cât acolo, la percheziţii, a fost găsită o grămadă de scule”, a afirmat martorul. La locul indicat a fost efectuată o percheziţie domiciliară, chiar în prezenţa inculpatului, şi nu s-a găsit absolut nimic, nici măcar un indiciu care să conducă la găsirea cadavrului. Relatările legate de groapa săpată în garaj pentru instalaţia de apă n-au convins pe nimeni şi n-au făcut altceva decât să întârzie pronunţarea sentinţei. Solicitarea venită din partea avocatului familiei Apostol, cu privire la efectuarea unei noi percheziţii, a fost respinsă de instanţă ca inadmisibilă, deoarece potrivit noului Cod Penal acest lucru este posibil doar prin sesizarea din oficiu a instanţei ori la solicitarea procurorului. Reprezentantul Parchetului a considerat însă că nu s-ar impune efectuarea unei noi percheziţii la casa inculpatului din Sânpaul, deoarece indiciile oferite de martori sunt irelevante. Apărătorul părţii civile a mai cerut reaudierea martorului Zoltan Takacs şi confruntarea inculpatului cu tinerii care au petrecut în pădurea în care a fost găsită maşina victimei. Toate au fost respinse. În schimb, instanţa a fost de acord cu expertizarea criminalistică a sistemului de supraveghere video de la „Riviera” pentru recuperarea eventualelor înregistrări şterse şi prezentarea listingului apelurilor lui Abel şi Buleu în perioada dispariţiei şi a localizării lor.
În discuţie s-a pus şi audierea unui individ închis în Penitenciarul Gherla, care, aflându-se la un moment dat în Arestul IPJ Arad, ar fi aflat de la un arestat locul unde e ascuns cadavrul lui Abel Apostol.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla ce personaj-cheie va fi reaudiat în cazul crimei de la „Riviera”!

foto:glsa.ro

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/