Cabana Salvamont de pe Semenic, caz penal recunoscut de minister! Mihai Goțiu: „Abuzuri, ilegalităţi şi pur şi simplu lipsă de voinţă pentru conservarea parcurilor naţionale!”

Senatorul USR Mihai Goţiu a făcut în anul 2017 o amplă conferință de presă la Reșița după ce a vizitat mai multe zone din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului și a constatat, spune el, foarte multe nereguli în administrarea parcului, pe care le-a expus public, într-o conferință de presă.

Ba, mai mult, în urma vizitelor și demersurilor lui Mihai Goțiu, au fost depuse mai multe plângeri penale chiar de către autorități, fie la Parchetul General, fie la cel din Reșița.

Păduri tăiate sub diferite pretexte, fără avizele necesare

Senatorul a revenit anul acesta la Reșița, tocmai pentru a completa cele prezentate inițial, a făcut alte vizite și a sesizat noi nereguli, finalizate și ele cu sesizări penale la Parchet. Despre această revenire la Reșița, dar și despre situația parcurilor naționale din România a vorbit și în redacția Express de Banat. Goțiu spune că în activitatea sa de parlamentar s-a aplecat cu precădere spre problema protecției parcurilor naționale, fapt ce justifică prezența sa la Reșița, căci județul are o suprafață de arii protejată comparabilă cu Tulcea, acolo unde este Delta Dunării.

„E normal să fiu la Reşiţa atunci când vorbesc de arii naturale şi protejate, mai ales de parcuri naţionale. Caraş-Severin este judeţul cu cele mai multe parcuri naţionale din România şi cu procentul cel mai mare de păduri şi arii naturale protejate – comparabil doar cu Tulcea, unde e Delta Dunării -, dar în cu totul alte condiţii.

Din păcate, ceea ce am văzut anul trecut, modul în care – nici nu ştiu cum să folosesc cuvântul – nu pot spune valorificate, ci exploatate pădurile din parcurile naţionale din  Caraş-Severin, este departe de ceea ce înseamnă conservare şi recreere. Adică ceea ce constituie obiectivul parcurilor naţionale!

Avem exploatări comerciale, avem diferite nereguli, diferite  abuzuri, ilegalităţi şi pur şi simplu lipsă de voinţă pentru conservarea acestor parcuri – şi nu fac nişte afirmaţii lipsite de conţinut -, am fost şi am vizitat anul trecut modul în care sunt tăiate pădurile din Caraş-Severin, am fost şi în această primăvară în Parcul Domogled-Valea Cernei, anul trecut am fost în Semenic – Cheile Caraşului şi Cheile Nerei – Beuşniţa şi peste tot am văzut lucruri care se repetă: păduri tăiate sub diferite pretexte, intervenţii fără avizele necesare, construcţii ilegale, multă mizerie lăsată în urma exploatărilor, multe pretexte şi justificări pentru a tăia pădurea, dar care nu rezistă dacă le-am analiza separat”, spune Mihai Goțiu.

S-au recunoscut multe nereguli, inclusiv fapte penale!

Prima încercare a senatorului, care este membru și al Comisiei de Abuzuri din Senatul României, a fost să încerce să lămurească instituțional problemele. „Am făcut numeroase interpelări, am avut o corespondenţă intensă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu Ministerul Mediului pe ceea ce se întâmplă în judeţul Caraş-Severin. Într-o mare parte, ceea ce am reclamat anul trecut a fost confirmat de controlul pe care l-a dispus Ministerul Apelor şi Pădurilor – în special în Semenic -, s-au recunoscut multe nereguli, inclusiv fapte penale: că avem în Semenic o cabană a Salvamontului construită fără avize, construită într-o rezervaţie naturală, într-o turbărie pe care a distrus-o într-o mare măsură! Sunt lucruri pe care Ministerul Apelor şi Pădurilor le-a recunoscut deja. Mai mult, ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când una dintre zonele care a luat foc la puţin timp după ce am fost acolo, a declanşat, din câte am înţeles, o anchetă penală.

De fapt, mai multe dosare penale, aici la Reşiţa, în acelaşi timp am fost informat la începutul acestui an de către Ministerul Apelor şi Pădurilor că raportul Corpului de control a fost trimis Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe, deci urmează un dosar penal. Este în fază de cercetare şi în acest caz în privinţa comiterii altor fapte decât cele legate de incendiere, aşadar avem un istoric destul de grav privitor la ce se întâmplă cu parcurile naţionale din Caraş-Severin”, mai spune senatorul.

„În acelaşi timp, în primăvara acestui an am fost şi am documentat modul în care sunt administrate parcurile naţionale din Austria. Am văzut 3 parcuri naţionale de acolo, am văzut un cu totul alt mod de a face lucrurile, am văzut modul în care comunităţile locale beneficiază de pe urma conservării parcurilor naturale, nu a distrugerilor! Am văzut că se poate face dezvoltare sustenabilă şi fără a tăia pădurea pentru a o transforma în cherestea şi poate chiar în mai puţin: să o exploatăm ca şi buştean.

Am venit aici, la Reşiţa, m-am întors, tocmai pentru a prezenta şi ceea ce nu e ok şi ceea ce vrem să facem: în special elaborarea unui pachet legislativ în România care să ofere o protecţie reală parcurilor naţionale”. Proiect cu care, spune Mihai Goțiu, va veni chiar la debutul următoarei sesiuni parlamentare.