BREAKING NEWS – premieră de gală la Reșița și Caransebeș!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Săptămâna viitoare începe cu o premieră de gală în cinematografele din Reșița și Caransebeș. Filmul „Breaking News” ajunge pe marile ecrane, iar la proiecția de luni seară va participa și echipa de filmare.

O dramă tulburătoare despre pasiunea pentru meserie. Cât de departe ești dispus să mergi pentru senzațional și pentru a te face remarcat? Cum îți revii atunci când un coleg de-al tău moare în încercarea ta de a ieși în evidență? După moartea tragică a cameramanului său, de care se face responsabil în mod indirect, reporterul Alex Mazilu trebuie să facă un material in memoriam despre viața colegului său. Cu 3 zile înainte de Crăciun, într-un mic oraș de la malul Mării Negre, Alex încropește detaliile vieții acestuia, văzute prin ochii fetiței sale de 15 ani. În încercarea de a reconstrui viața colegului său, Alex îi ia încet locul.

YouTube video

Filmul va avea premiera în România în 29 septembrie, dar cu 4 zile mai devreme echipa de filmare, formată din regizorul Iulia Rugină, actrița din rolul principal – Voica Oltean și unul dintre scenariști – Oana Răsuceanu, va fi prezentă în sălile cinematografelor din Caransebeș (ora 19.00) și Reșița (ora 21.00).

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Cei care doresc să participe la premiera de gală își pot lua invitații gratuite de la Centrul de Informare al Primăriei Reșița. Acestea pot fi ridicate astăzi până la ora 16.00, mâine între orele 8.00 și 13.30, iar luni, în ziua premierei, între orele 8.00 și 10.00. Aceeași modalitate se aplică și la Caransebeș.

Filmul „Breaking News” va fi inclus în programul cinematografelor de săptămâna viitoare, program pe care îl veți afla luni, dacă rămâneți cu ochii pe Express de Banat!

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/