Bocșa se vrea „poartă turistică” spre lumea Banatului Montan

Transformarea orașului Bocșa într-o „poartă turistică” de intrare în Banatul Montan este în prim-plan pe agenda autorităților locale. Prin valorificarea istoriei bocșene și a monumentelor uitate în timp, intrarea spre frumusețile bănățene îi va transpune pe turiști în Bocșa de altădată.

Ideea de transpunere a orașului Bocșa într-o veritabilă poartă de trecere spre miezul Banatului Montan urmărește evidențierea potențialului turistic local, prin reiterarea statutului istoric de localitate de odihnă și agrement din perioada interbelică, dar și punerea în valoare a caracterului regal al cetății medievale bocșene și reevaluarea „drumului fierului”.

De asemenea, se are în vedere și valorizarea calităților de excepție ale aerului și traseelor turistice locale. În acest sens, autoritățile locale doresc întocmirea unei hărţi turistice a zonei, precum şi refacerea vechilor trasee turistice.

Pe noi ne interesează acest aspect pentru că, mai ales dinspre Timișoara, în Banatul Montan se face intrarea prin Bocșa. În această idee, împreună cu municipiul Reșița, cu care am și realizat o zonă metropolitană, avem în plan să dezvoltăm domeniul turismului în zonă. Avem o serie de trasee care pot pleca din Bocșa”, a explicat viceprimarul Bocșei, Constantin Borozan.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Practic, la Bocșa se dorește o reinventare a valorilor turistice apuse și uitate în trecerea timpului. Nici muzeele nu vor rămâne uitate, autoritățile locale au în plan chiar inaugurarea unui muzeu etnografic.

Conservarea, reabilitarea şi punerea în valoare a patrimoniului oraşului sunt astfel prioritare pe agenda autorităților. Intențiile se îndreaptă în special spre valorificarea patrimoniului cultural şi istoric, punerea în funcţiune şi conservarea muzeelor dar și a fostei hidrocentrale.

Se are în vedere și înfiinţarea unui parc dendrologic, dar și a unui punct turistic de informare şi documentare pentru Banatul Montan. „Mai mult decât atât, avem și istorie în domeniu, având în vedere că în anii 30 Bocșa a fost declarată stațiune. Și climatul ne permite să mergem cu gândul la o stațiune. Mai avem și o serie de monumente care, dacă sunt valorificate, pot fi atracții turistice. Noi vrem ca turiștii să intre în Bocșa, să aibă unde să se cazeze, unde să mănânce și apoi să plece pe trasee spre Banatul Montan, direct de aici”, a mai explicat Constantin Borozan.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Cosmo Kramer says:

    Daca nu vor opri taierile masive de copaci si distrugerea muntilor Dognecei prin exploatarile calcaroase din zona Bocsa-Ocna de fier, vor veni vremurile cand vom visa la natura si aerul mai sus mentionate!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/