Blocul-fantomă din Moldova Nouă, „dărâmat” de orgolii politice?

Un bloc din Moldova Nouă arată ca după război, iar o expertiză spune că singura lui șansă este demolarea. A fost identificat și un proiect în acest sens, însă acesta nu poate fi pus în aplicare pentru că aleșii locali nu se pun de acord. Cei care au de suferit sunt însă locatarii blocului.

Blocul 34 din Moldova Nouă reprezintă una dintre problemele stringente ale orașului. Primarul Torma spune că are o expertiză care arată că demolarea este cea mai bună soluție. Până în 28 decembrie exista varianta depunerii unui proiect pe fonduri europene pentru regenerare urbană, asta însemnând ca în locul blocului și pe încă 300 de metri în jurul său să se construiască un parc. Dacă acest proiect ar fi devenit realitate, contribuția Primăriei ar fi fost de circa 50.000 de euro pentru despăgubirea cetățenilor și încă 2% din valoarea totală a proiectului de aproximativ 250.000 de euro.

În ședința Consiliului Local organizată vineri, proiectul de hotărâre inițiat pentru demararea procedurilor nu a trecut. Acesta ar fi avut nevoie de două treimi din voturile consilierilor locali, dar la ședință au participat doar 14 aleși, iar 5 dintre ei s-au abținut de la vot, fiind vorba aici despre membri PSD și ai Partidului Verde. „Șansele noastre de a duce acest proiect la final sunt aproape zero. Va trebui să îl demolăm anul viitor, dar în loc să cheltuim 50.000 de euro, va trebui să cheltuim 200.000 de euro. Nu știu cum vom despăgubi săracii proprietari”, spune primarul Adrian Torma.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Peisaj dezolant la Moldova Nouă! Soarta unui bloc-fantomă, în mâinile consilierilor locali!

Se pare că blocul reprezintă și un real pericol pentru cei 16 proprietari, pentru că, susține Adrian Torma, în cazul unui cutremur, acesta s-ar putea dărâma. Edilul-șef afirmă că și piața de lângă blocul 34 ar urma să fie reabilitată printr-un proiect transfrontalier, astfel că întreaga zonă ar putea arăta mult mai bine. „Aici nu e vorba despre interesul primarului, ci despre interesul comunității. Astfel de proiecte trebuie să ne unească și împreună să le rezolvăm. Neținând cont dacă peste 2 ani voi mai fi sau nu voi mai fi primar, pentru blocul 34 trebuie găsită o soluție”, susține primarul orașului din Clisură.

Toate informațiile le deține Adrian Torma, dar nu și consilierii PSD și cei ai Partidului Verde, după cum susține Lavinia Almăjan, membru social-democrat în forul local din Moldova Nouă, care ne-a declarat că cele două formațiuni nu s-au opus proiectului supus votului în ședința de vineri, ci au cerut mai multe detalii. „În ședința de Consiliu de vineri noi nu am spus că nu suntem de acord cu rezolvarea problemei. Noi, consilierii de la PSD și de la Partidul Verde, am vrut să discutăm cu locatarii. Nu putem dărâma casa unui om doar așa, că e urât blocul. Noi nu știm de discuțiile cu reprezentantul ANL, nu am văzut expertiza pentru că nu ni s-a pus la dispoziție expertiza în care se spune că nu se mai poate face nimic. Totuși, sunt 16 proprietari. Cu 2.000 sau 5.000 de euro nici chiar în Moldova Nouă nu-ți poți cumpăra o locuință. Dacă vin locatarii și spun că sunt de acord cu suma, noi votăm”.

Problema principală pare comunicarea și lipsa prezentării în scris a informațiilor. „El avea deja și expertiza, și evaluarea apartamentelor. Noi nu le-am avut în material. De ce? A zis că nu e treaba noastră, e treaba aparatului de specialitate. Păi cum nu e treaba noastră, din moment ce noi votăm?! Noi nu ne opunem sub nicio formă demolării blocului, doar că vrem să discutăm și cu locatarii, și cu reprezentantul ANL. Noi nu l-am văzut pe reprezentantul ANL, nu știm dacă într-adevăr s-a vorbit cu el”, a mai spus Lavinia Almăjan.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/