Birocrația pune piedică orelor de educație fizică! O sală de sport nou-nouță stă închisă din cauza sistemului!

Mai sunt câteva zile și elevii de la Colegiul Național „C.D. Loga” intră în vacanța intersemestrială fără a efectua nicio oră de educație fizică și sport.

Deși beneficiază de o sală nouă de sport, cei peste 1.000 de elevi nu au putut să intre în sală din cauza birocrației care trebuie îndeplinită la orice proiect, care întârzie chiar și estimările specialiștilor, în cazul de față, pe cei din Primăria Caransebeș.

După ce a fost realizată recepția lucrării, a fost nevoie de completarea inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului, aprobat prin ședință de Consiliu Local. Astfel, inventarul cuprinde bunurile din cadrul proiectului „Realizare (construire) campus școlar la Liceul Pedagogic C.D. Loga”, compus din: școala reabilitată cu o valoare de inventar suplimentară de 4.320.347 lei, școala de muzică reabilitată cu o valoare de 411.040 lei, reabilitare cantină – valoare suplimentară 609.221 lei, construire centrală termică nouă cu valoarea de 507.134 lei, cămin pentru elevi construit nou 2.453.417 lei, garsoniere pentru profesori – construcție nouă 1.228.025 lei și noua sală de sport construită pe o suprafață de 1.533 m.p. cu o valoare de inventar de 2.964.676 lei. La acestea se adaugă rețelele exterioare de apă, canal, termice, cu o valoare de 497.673 lei și cele electrice – lucrare nouă în sumă de 165.973 lei.

Odată intrate bunurile în domeniul public al urbei, consilierii locali au aprobat și constituirea unui drept de administrare în favoarea Colegiului Național „C.D. Loga” asupra bunurilor înregistrate, adică centrala termică, garsonierele profesorilor, căminul de elevi, sala de sport, rețelele exterioare electrice și cele de apă, canal și termice.

După încheierea tuturor acestor proceduri, din semestrul al doilea elevii vor putea efectua orele de educație fizică și sport în sala cea nouă, și asta spre bucuria profesorilor de sport care au fost nevoiți să improvizeze în tot acest timp tot felul de activități pentru a-i ține ocupați pe elevi la orele de sport.