Bilanț pozitiv pe final de an pentru administrația locală!

Municipalitatea a prezentat astăzi bilanțul anului 2013, iar primarul a catalogat activitatea administrativă ca fiind una bună. Anul care urmează însă ar putea fi chiar mai bun, dacă proiectele europene vor fi accesate.

Realizările și nerealizările Primăriei Reșița au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă. Printre reușitele municipalității, Mihai Stepanescu a amintit reabilitarea completă a 19 străzi, a 10 parcări, plus reabilitarea și repararea aleilor, trotuarelor și a rigolelor.

În plus, amintite la capitolul investiții au fost piața de vechituri și cea auto sau padocul de la Lupac. Reabilitarea și modernizarea cimitirelor au fost, de asemenea, punctate la capitolul realizări, ca de altfel și terenul de zgură din Valea Domanului, montarea a trei locuri de joacă și de mobilier stradal. Poate cea mai importantă realizare a administrației locale în 2013 a fost finalizarea lucrărilor de modernizare la Grădina Zoologică „Prof. Ioan Crișan”, a căror valoare depășește 7,5 milioane de lei.

„La fel de importante sunt și cele două centre de zi care au fost date în folosință anul acesta. Cel pentru persoanele vârstnice, din fosta baie comunală, și Centrul de zi ABC. Pot spune că anul 2013 a fost un an satisfăcător spre bun și sper ca și 2014 să fie la fel, mai ales că există premise pentru finanțare prin fonduri europene în ciclul 2014-2020. Nu vrem să repetăm greșelile care au fost făcute în 2007, astfel că studiile de fezabilitate sunt deja realizate”, a declarat astăzi primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul administrației publice locale.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Au fost și nerealizări
Pe lista nerealizărilor, edilul-șef a punctat reabilitarea rețelelor de iluminat public de pe Bulevardul Muncii, din Parcul Tricolorului și extinderea iluminatului public de pe Strada 24 Ianuarie-Caen. Nerealizarea iluminatului arhitectural la Catedrala din Muncitoresc, cea din Govândari, Biserica Sf. Petru și Pavel sau Podul Cultural.

Și sectorul drumuri are multe minusuri. Străzile Mociur, Câlnicel, breteaua Mihai Eminescu-Mărășești-Salcâmilor sau asflatarea străzii A.C. Popovici sunt doar câteva dintre șoselele care au rămas neasfaltate sau nepavate în 2013.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/