Bilete ieftine în stațiunile din țară

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deși Casa Națională de Pensii nu a repartizat încă biletele de tratament pentru fiecare județ în parte, bătrânii fac coadă la instituția din județ, de teamă că ar putea rata un sezon de relaxare pe bani puțini în această vară. Aproape 2.000 de cereri sunt înregistrate deja.

La fel ca în fiecare an, bătrânii așteaptă cu sufeltul la gură sezonul estival, ca să plece din Reșița și să simtă și ei viața, departe de casă. Nerăbdători, aceștia au luat deja cu asalt holurile Casei Județene de Pensii, ca să completeze solicitarea. „Până acum, sunt 1920 de cereri depuse la noi, însă deocamdată nu știm câte locuri vor fi repartizate județului Caraș-Severin. Potrivit algoritmului de anul trecut, pot spune că mai puține decât în Timiș”, a spus Dorin Brăilă, directorul CJP.

promovare banner maxagro

Deşi veştile nu sunt tocmai bune, oamenii speră că vor obţine un bilet peste vară într-una din staţiunile autorizate de minister să îi primească. Pe lista acestora se regăsesc destinații precum: Amara, Azuga, Bușteni sau chiar Costinești, care deși este recunoscută a fi o stațiune pentru tineri, pensionarii care vor să facă aerosoli pot apela cu încredere la litoralul românesc.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/