Bătălie pe absolvenţii cu Bac! UVT vine iar la Reşiţa – UEM îşi laudă programele ,,de acasă”

Procentul mic, de la an la an, de absolvenţi de liceu care trec cu bine de examenul de bacalaureat şi obţin mult-râvnita diplomă determină universităţile româneşti să poarte adevărate bătălii pentru câştigarea tinerilor. Nici anul acesta locurile puse la dispoziţia celor care aspiră la statutul de student nu au fost ocupate în totalitate nici la Reşiţa, nici la Timişoara, după prima sesiune de înscrieri.

Universitatea ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa continuă să îşi promoveze oferta programelor de studiu şi caută să contracareze ,,atacul” lansat anul acesta de universităţile din Timişoara, în special Universitatea de Vest, care au ieşit din campusurile lor să recruteze în alte judeţe. Rectorul UEM, Doina Frunzăverde, are încredere în tinerii cărăşeni care înţeleg că pot studia la fel de bine aproape de casă.

,,Am observat că, pentru prima dată în istoria admiterilor, universităţile mari din Timişoara s-au orientat către Caraş-Severin. Absolvenţii noştri de liceu deodată au devenit buni pentru dânșii. Ei au fost buni dintotdeauna şi îmi pare rău că cei mai buni absolvenţi se îndreaptă în continuare către universităţi din Timişoara, merg şi se chinuie în gazdă sau în cămin… Ştim cu toţii că acasă, în familie, ai condiţii cu totul speciale, mult mai bune pentru a putea să te şi pregăteşti. Oferim acelaşi nivel de pregătire, tinerii noştri câştigă concursuri, competiţii interstudenţeşti şi interuniversitare studenţeşti, au rezultate bune şi peste hotare, avem burse Erasmus… Ne supără, sigur, suntem mâhniţi, pentru că un număr mare dintre absolvenţii noştri care beneficiază de astfel de burse rămâne în continuare în străinătate, ceea ce încă o dată demonstrează că avem absolvenţi foarte, foarte buni“, a spus rectorul UEM, Doina Frunzăverde.

Aceasta s-a declarat surprinsă neplăcut de campania de recrutare a tinerilor cărăşeni, purtată în judeţ de universităţile timişorene, în special de Universitatea de Vest. ,,Faptul că au deschis centre de înscriere, Universitatea de Vest, la Reşiţa, demonstrează până la urmă şi disperarea lor. Pentru mine a fost şi o surpriză un pic neplăcută, pentru că vorbim aici de solidaritate locală şi m-aş fi aşteptat ca această unitate de învăţământ să atragă studenţii din Caraş-Severin. Încercăm cu toţii să conservăm locurie de muncă la noi în județ, nu să ducem candidați către alte universități şi să ducem locurile de muncă înspre Timișoara, pentru că dânșii au suficiente locuri de muncă. Dar, sigur, este opţiunea fiecăruia, nu vorbesc despre opţiunea tinerilor, vorbesc despre colegialitatea celor care conduc unitatea respectivă de învăţământ. Bineînţeles, nu a fost nicio încălcare, nu a fost ilegal, dar poate a fost, într-un fel, imoral ceea ce au făcut. Nu avem nicio problemă, competiţia există. Ne bucurăm mult că pentru Universitatea de Vest suntem competitori. Tocmai acest lucru este demonstrat de prezenţa Centrului de înscrieri la Reşiţa“, a concluzionat Doina Frunzăverde pentru cititorii Express de Banat.

UVT redeschide centrul de înscrieri de la Liceul ,,Traian Lalescu”

La licenţă, din cele 2000 de locuri bugetate alocate în 2014, pentru această toamnă mai sunt disponibile aproximativ 300 la diverse specializări. În ceea ce priveşte locurile cu taxă, mai sunt disponibile aproximativ 2600 pentru sesiunea de toamnă, anunţă Universitatea de Vest din Timişoara. ,,La UVT încurajăm performanţa şi venim cu o ofertă de studiu competitivă pe plan naţional şi internaţional. Îi îndemnăm pe toţi cei care pun valoare pe educaţie şi carieră să aplice pe locurile disponibile în această toamnă“, transmite rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

,,Ca urmare a numărului mare de înscrişi, în vară, în centrele de înscriere şi admitere din Deva, Reşiţa şi Drobeta Tr. Severin, UVT a decis să le menţină şi în sesiunea de toamnă. Acestea vor funcţiona în perioada 10 – 12 septembrie şi vor prelua dosarele candidaţilor în aceleaşi condiţii ca în Timişoara. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timişoara, economisind astfel timp preţios şi resurse financiare“, se mai precizează în comunicatul primit pe adresa redacţiei Express de Banat din partea Departamentului de Comunicare, Identitate şi Imagine Instituţională al Universităţii de Vest din Timişoara.

Comments

  1. Luci says:

    solidaritate? pai competitia sta la baza dezvoltarii societatii umane… e buna competitia. e bine s aavem de unde alege