Barbălată vs. Consiliul Local!

Deși cel mai reprezentativ obiectiv al Reșiței a ajuns în proprietate privată, membrii Consiliului Local încă speră să îl recupereze. Asta pentru că actualul proprietar are de gând să îl demoleze.

În urmă cu aproximativ un an, funicularul orașului a fost vândut de rușii de la TMK omului de afaceri Costel Ciobanu, cunoscut de reșițeni sub numele de Barbălată. Deși prețul nu a fost niciodată făcut public, potrivit unor surse Express de Banat, proprietarul de la vremea respectivă i-ar fi făcut o ofertă mai bună investitorului privat decât administrației publice locale. Una peste alta, la mai puțin de un an de la preluarea lui, asupra aleșilor locali ai Reșiței se fac presiuni în sensul cumpărării obiectivului.

Asta pentru că, în caz contrar, investitorul Barbălată nu scoate din calcul demolarea lui. Trebuie să luăm o decizie în ce privește acest funicular. Doresc să aduc în atenția dumneavoastră această problemă, ca să știm ce vom face pe viitor. Păstrăm obiectivul sau nu? Vom organiza și o dezbatere publică pe această temă, astfel încât oamenii să își spună punctul de vedere”, a declarat edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, la cel mai recent plen de consiliu local.

Aleșii au decis că nu pot lăsa la întâmplare obiectivul și că vor trebui să ia o decizie în sensul salvării funicularului. Rămâne de găsit doar formula ideală. Consilierii nu au exclus varianta unui schimb cu omul de afaceri, care, în loc de bani, să primească alte bunuri din domeniul public al orașului, însă de care Reșița nu are nevoie atât de mare.

Ce spune Barbălată
Între timp, omul de afaceri nu neagă faptul că a mai prezentat funicularul și altor investitori, interesați de preluarea lui.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Într-adevăr, italienii au fost la Reşiţa, au văzut obiectivul şi apoi au plecat. Urmează să le fac o ofertă de preţ, să vedem dacă se concretizează ceva. Aşa, au mai fost mulţi să îl vadă, fără să se întâmple ceva. Din câte am înţeles, italienii ar avea în plan accesarea unor fonduri europene”, a declarat Costel Ciobanu pentru Express de Banat. „Dacă forul local nu îl ia de la mine, îl va cumpăra mai scump de la italieni”, a adăugat acesta.

Omul de afaceri care deţine mai multe proprietăţi în Reşiţa a subliniat faptul că administraţia locală a oraşului nu s-a mai arătat interesată de multă vreme de soarta obiectivului şi că de circa 8-9 luni nu s-a mai purtat nicio discuţie în acest sens. „A existat o intenţie de a-l cumpăra, dar orice demers s-a stopat. Nu vreau să se interpreteze că îl bag pe gât Reşiţei. Dragoste cu forţa nu există”, a mai adăugat omul de afaceri.

Valoarea de inventar a pasarelei amplasate deasupra municipiului Reşiţa depăşeşte un milion de lei, însă preţul la care acesta a fost cumpărat de omul de afaceri Costel Ciobanu nu a fost făcut public niciodată. Cert este că ruşii le-au cerut aleşilor locali ai municipiului suma de 150.000 de lei.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. gogu says:

    NISTE HOTIIII CU ACTE SI PARTID POLITIC

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/