O nouă autostradă între Banat și Belgrad

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Liderul de la Palatul Administrativ, Sorin Frunzăverde, a vorbit astăzi în premieră despre demersurile sale pentru dezvoltarea infrastructurii din zona de vest a țării.

Într-un cadru festiv, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a primit astăzi distincția ,,Floarea Dunării”, acordată de Guvernul de peste granițele țării pentru efortul pe care l-a depus pentru dezvoltarea relațiilor transfrontaliere. Cu acest prilej, acesta a ținut să precizeze că valoarea proiectelor comune scrise până acum depășeşte 20 de milioane de euro, iar ca număr se ridică la 29. Doar 15 dintre ele sunt scrise în parteneriat cu comuna Vârșeț. Uniunea Europeană pregătește însă un nou ciclu de finanțare care se va întinde pe o perioadă de şapte ani, ceea ce înseamnă că planurile privind colaborarea merg mai departe.

Unul dintre cele mai importante proiecte care vizează întreaga zonă a Banatului și nu doar județul Caraș-Severin se referă la obținerea finanțării pentru un studiu de fezabilitate.

promovare banner maxagro

,,Am trimis 2 scrisori de intenție Ministerului Transportului de la Belgrad și celui de la București, am și discutat cu ministrul Mănescu în acest sens, al oportunității finanțării studiului de fezabilitate din fonduri transfrontaliere pentru autostrada Timișoara – Belgrad. Repet, este vorba doar despre finanțarea studiului de fezabilitate, pentru că finanțarea construcției autostrăzii are șanse să fie făcută din fonduri europene din două motive. În primul rând, pentru că este un segment important al autostrăzii Transcarpatica, ce face legătura între Marea Baltică și Marea Adriatică. Așa este gândit acest coridor european. Pe de o parte, pe de altă parte datorită faptului că eu sper că în această perioadă  2014-2020, în acest exercițiu nou bugetar de şapte ani, Uniunea Europeană va finanța strategia Dunării, iar această autostradă face parte din infrastructura aferentă gândită de această strategie, a declarat astăzi președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Acesta a precizat că Strategia Dunării se referă în principal la regiunile aflate în aval de Budapesta și până la vărsarea în mare, o zonă mai puțin dezvoltată. Prin urmare, liderul de la Palatul Administrativ a precizat că județul este perfect eligibil din acest punct de vedere.

Distincție înmânată de oficialii Vârșet
Vestea distincției pe care președintele Consiliului Județean a primit-o a fost adusă în Caraș-Severin de oficialii comunei Vârșeț. Jovica Zarkula, președintele Adunării din comună, a precizat că titlul ,,Floarea Dunării” este oferit de Guvernul Sârb și este un premiu cu tradiție, oferit anual pentru sprijinul pe care diverse oficialități îl acordă Serbiei. Anul acesta, singura propunere de pe lista Ministerului Dezvoltării din țara vecină a fost Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Oficialii sârbi s-au declarat încântați de colaborarea pe care o au cu Banatul, dar și de sprijinul pe care l-au primit de la ,,județ” pentru dezvoltarea celor două țări și implementarea unor proiecte comune.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/