Băile Herculane, un cadou făcut PSD-ului! S-a furat pentru Adrian Năstase, Văcăroiu și generalii Sandu și Ureche!

casinoherculane by sungarden

Fostul director al stațiunii de pe Valea Cernei, profesorul Ilie Cristescu, a făcut declarații explozive cu privire la jaful de la Băile Herculane, rostind nume grele din PSD!

Omul de afaceri Pavel Aghescu și profesorul Ilie Cristescu, în calitate de membri fondatori ai societății civile Agora Cărășeană, au organizat o conferință de presă pentru a comenta situația stațiunii Băile Herculane. Doi fii de țărani de pe culoarul Timiș-Cerna, cu frică de Dumnezeu, așa cum s-au descris cei doi prin vocea lui Aghescu, au ajuns până la premierul Dacian Cioloș. „S-a realizat cu sprijinul Agorei o scrisoare deschisă către prim-ministrul Cioloș. Nu e numai Herculane în situația asta, ci și Semenicul, care vedem că e închis. Am ajuns la închiderea integrală a acestei stațiuni, în Semenic situația e dezastruoasă!”, a spus Aghescu.

ilie cristescu si pavel aghescu

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Ilie Cristescu, omul care cunoaște în detaliu ce s-a întâmplat la Herculane, a pronunțat nume grele atunci când s-a referit la vinovații pentru jaful de proporții de pe Valea Cernei. „Patrimoniul natural e același și acum la Herculane, dar oamenii, nu! A venit acest Armaș, nu se poate să furi pentru Adrian Năstase, pentru Văcăroiu, generalul Sandu, generalul Ureche. Am scris peste tot, am geanta plină de documente! Argirom a fost creată ca să fure. Din 2001 am tot arătat cum furau, cum devalizau stațiunea! Au creat firme căpușe care să fure în mod sistematic. Au creat o firmă de turism, cu care furau 10 la sută. Au muls această vacă până i-a dat sângele! A fost furt organizat, ticăloșit. Armaș a fost foarte bine acoperit, 14 ani nu i-a făcut nimeni nimic. Am fost la președintele României, m-a trimis la Talpeș, iar acesta nu știu cum, dar și-a făcut casă la Topleț!”, a acuzat Cristescu.

Fostul administrator al stațiunii a vorbit și despre momentul 2001, când stațiunea a fost privatizată, ajungând pe numele lui Iosif Armaș. „Dan Matei Agathon spunea că la Herculane s-a făcut cea mai reușită privatizare, că se vor investi 35 de milioane de dolari. După un an am descoperit că era un milion jumătate. Nu s-a investit nimic, totul a fost un cadou dat PSD-ului! Armaș a fost doar vârful cuțitului, sistemul politic a profitat cu adevărat, mai ales acest Șpagaton (n.r. – Dan Matei Agathon, fostul ministru al Turismului în perioada privatizării stațiunii). Conducerea județului e și ea vinovată, un paznic a ajuns să primească onoruri peste tot. Păi, pentru ce i-au dat lui Armaș aeroportul de la Caransebeș?!”, a mai spus Ilie Cristescu.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/