Băile Herculane, aproape inexistente în mediul online și promovate prin instrumente depășite!

casinoherculane by sungarden

Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare a Turismului, a explicat motivele pentru care în stațiunea milenară ajung mult prea puțin turiști, în special străini, în raport cu ceea ce are de oferit și cu investițiile făcute în ultimii ani.

Într-un interviu acordat Revistei Regio, Corina Martin vorbește despre cartea de vizită șifonată a turismului medical românesc. Aceasta atrage atenția operatorilor de turism, dar și administrațiilor locale, că stațiunile noastre au nevoie în egală măsură de revigorare și de promovare. Practic, oricât de miraculoase ar fi apele termominerale de la Băile Herculane, spre exemplu, și oricât de mulți bani ar fi investiți în infrastructura turistică, dacă nu se face puțină vâlvă, vizitatorii nu apar din senin. Județul Caraș-Severin, în general, e foarte ofertant, dar cu toate astea e codaș la atragerea de turiști, iar despre cei străini nici nu are rost să vorbim. Specialiștii le deschid ochii celor implicați în turism și le explică faptul că nu știu să-și promoveze afacerile, că investesc mult prea puțin sau deloc în promovare și că sunt inexistenți în mediul online. Iar asta este catastrofal.

Promovarea este esențială pentru turism, dar cu toate acestea cei mai mulți dintre proprietarii de hoteluri și pensiuni percep campaniile publicitare drept o cheltuială, nu o investiție, și de aici și numărul de turiști sub așteptări. Specialiștii spun că, astăzi, nu exiști ca destinație turistică dacă nu ești prezent zilnic pe Internet și pe rețelele sociale.

„România are un Master Plan pentru turism, dar acesta nu a fost validat printr-o Hotărâre de Guvern, așa că unele prevederi au fost implementate haotic. Nu avem o strategie pentru promovarea turismului la nivel național. În plus, nu numai că nu facem suficientă promovare, ci aș spune chiar, că nu ne promovăm corespunzător, cu instrumente care să fie adaptate profilului turiștilor, mai exact campanii online și social media adaptate trendurilor în vogă”, a explicat Corina Martin.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Cu alte cuvinte, epoca pliantelor și a altor instrumente de promovare pe suport de hârtie a apus de mult. Acum, turiștii cercetează atent informațiile despre destinațiile de vacanță în mediul online, acolo unde au posibilitatea de a vedea imediat cum arată stațiunea sau hotelul, de a afla care sunt atracțiile zonei și părerile celor care au trecut deja pe acolo.

Specialiștii în atragerea fondurilor europene le sugerează tuturor celor implicați în turism să fie atenți la Axa prioritară 7 a noului Regio, care aduce în România bani special pentru dezvoltarea stațiunilor balneare.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/