Edilul-șef al Bocșei le-a trântit ușa în nas colegilor săi din PNL care au încercat să-l schimbe pe Daniel Borduz (foto) din funcția de director...
Asigurase în campania electorală că va împărți bugetul în mod egal localităților din Caraș-Severin, dar acum impune un criteriu pur subiectiv. A promis că el...
De la începutul acestei săptămâni, 6 clase din unitățile de învățământ cărășene au fost incluse pe lista celor care și-au suspendat cursurile față în față...
Persoanele care doresc să se imunizeze vor fi ajutate de membrii filialei cărășene a Uniunii Democrate Maghiare din România atât pentru a se programa la...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin continuă să treacă nume de angajați ai instituției pe lista neagră, considerând că fie nu au niciun fel de competențe, fie...
Cu un ATV au reușit să dăruiască speranță pentru 80 de sufletele care trăiesc total rupte de lume. Proprietarii Aur’a militează și se implică activ...
Mai multe clase din 9 școli și licee cărășene și-au suspendat orele față în față după apariția unor cazuri de COVID-19. Dacă pentru unii elevi...
De astăzi se deschid succesiv centrele de vaccinare anti-COVID-19 și pentru persoanele din etapa a treia. În Caraș-Severin, potrivit platformei naționale de programare, sunt libere...
Liberalul Romeo Dunca îi ceartă pe parlamentarii PSD de Caraș-Severin pentru amendamentele depuse la proiectul de buget prin care solicitaseră fonduri pentru mai multe investiții...
Rămas singurul primar social-democrat de oraș din Caraș-Severin, Luca Mălăiescu respinge vehement zvonurile aruncate în spațiul public cu privire la apropierea sa de liberali. Se...
Cam acestea ar fi concluziile trase de Romeo Dunca la aproape jumătate de an de când e președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Liberalul a săpat...
Demonstrat științific, aerul din Băile Herculane stimulează sistemul imunitar și ajută la producerea de globule roșii, e puternic ionizat și aduce beneficii turiștilor și celor...
Astăzi intră în vigoare Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Aceasta prevede interzicerea deplasării în afara locuinței între orele 22.00 și 5.00. Guvernul...
Romeo Dunca a făcut deja o sumedenie de prostii care au tras în jos PNL-ul în Caraș-Severin, dar se laudă că nimeni nu l-a tras...
Primarul orașului Băile Herculane va construi de la zero piața din stațiune. Fondurile de 450.000 de lei vor fi alocate de la bugetul local. Piața...
Întrunit în ședință ordinară, Biroul Politic Județean al filialei Partidului Național Liberal Caraș-Severin a adoptat astăzi decizia de susținere la următorul Congres a candidaturii președintelui...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat aseară că inclusiv județul Caraș-Severin a primit și utilizat ser din lotul...
Din această săptămână, elevii au început să recupereze materia pierdută în timpul orelor online. Ministerul Educației a recomandat ca fiecare elev să participe la 20...
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele în care a fost administrat serul AstraZeneca din lotul ABV 2856, cel pe care Italia a decis să îl...
Cea mai recentă raportare a Ministerului Educației arată că, la nivel național, peste 2.000 de elevi și preșcolari s-au infectat cu coronavirus de la reluarea...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își recunoaște neputința în problema drumurilor județene. Tot ce garantează e oprirea furtului! Romeo Dunca nu are niciun plan spectaculos de...
Începând de astăzi, pe platforma națională de vaccinare mai apar 73 de centre în 24 de județe și în municipiul București. Printre ele se află...
Turismul de aventură ar putea fi revigorat în Caraș-Severin! Traseul Via Ferrata s-ar putea concretiza prin colaborarea între Consiliul Județean și Parcul Național Domogled. Renumitul...
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că încep înscrierile pentru etapa a III-a a vaccinării. În prima fază, se pot...
Parlamentarul Marius Damian a depus mai multe amendamente la proiectul de buget pentru 2021 prin care și-ar fi dorit alocarea unor sume de bani pentru...
Organizarea cursurilor la clasă a suferit modificări în urma unui ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății. Au apărut schimbări în privința categoriilor...
În ultima lună, în contextul înscrierii comunităților rurale și urbane din Caraș-Severin în proiectul „Tabăra din Inima Satului”, 12 localități (10 rurale și două urbane)...
Cote excelente pentru iubitorii de pariuri sportive. Campionatele Europei le găsești, și cu ajutor despre evoluția echipelor din partea profesioniștilor pe mozzartbet.ro. ANGLIA Burnley n-a...
Trei imobile au fost afectate în localitatea cărășeană Mehadia după ce un incendiu a cuprins podul unei case. Focul s-a propagat rapid la casele învecinate....
Incidența cazurilor de coronavirus este în creștere în Caraș-Severin, depășind din nou 1 la 1.000 de locuitori, după ce zile bune s-a situat sub această...
A crescut serios numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin care vor fi nevoite să adopte de luni măsurile din scenariile galben și roșu din cauza...
Deși județul Caraș-Severin este al treilea ca suprafață din țară, suma alocată de Guvernul Cîțu pentru drumurile județene și comunale pe anul 2021 nu este...
În inima Munților Cernei vă așteaptă pensiunea Dimitrios, locul unde evenimentele perfecte se întâmplă. Se apropie ziua voastră de naștere? Vreți să faceți o prezentare de produs? Un eveniment...
A doua peșteră ca întindere din Banat, Comarnic, se redeschide pentru turiști
„PSD nu a avut niciodată interesul ca județul nostru să se dezvolte turistic!”
50.000 de euro pentru promenada Împărătesei Sissi, la Herculane
Cu Hurduzeu președinte, Banatul Montan nu mai ratează Parisul!
Caransebeș, în cărți pentru a fi capitala Via Transilvanica pentru o zi
La Paris nu se mai află că la Herculane s-a „furat” până și apa termală!
Cu bicicleta prin Caraș-Severin, „pedalând” deocamdată pe… SICAP
Apă termală, de astăzi în Băile Herculane sau abia peste câțiva ani!
Muzeul Cineastului Amator, singurul de acest gen din țară, zece ani de activitate
Timișoara și Timișul, promovate la Târgul Internațional de Turism de la Berlin
Cădițele din Herculane și malul Cernei au nevoie de like-ul vostru!
O zi specială, într-o lume boemă și de înaltă clasă. 8 Martie la Versay Events
La Grand Hotel Minerva Resort & Spa, primăvara miroase a sănătate curată
Politicienii din Herculane acceptă oferta lui Romeo Dunca sau se spală pe cap cu apa termală!
Stațiunile turistice din Caraș-Severin, deocamdată doar cu statutul