Avem un primar. Ce facem cu el? Sau ce face el cu noi?

Vă spun de la început că l-am votat pe Ioan Popa pentru funcţia de primar al Reşiţei. Încă tânăr, cu ceva investiţii private de succes în spate, destul de hotărât în a-şi susţine ideile, chiar prea hotărât în unele situaţii. Pentru început a creat impresia că vine dintr-o altă lume. Proiecte europene de anvelopare a blocurilor, proiect european pentru reintroducerea tramvaiului etc. Mi s-au părut avioane declaraţiile legate de promenada de pe Bârzava, la fel ca tramvaiul care va deservi pe cine? Dar, Reşiţa este un oraş nostalgic. Dacă am avea pe şine un tramvai produs la Reşiţa, care să transporte muncitorii la CSR şi UCMR, Ioan Popa ar fi cel mai tare primar. Numai că, nu se prea mai poate. Ce ne mai rămâne? O eventuală transformare a municipiului într-o platformă de pe care să te telegondolezi la Văliug şi pe Semenic. Cică ar fi un proiect prin care se ţese un păienjenis de pârtii de ski şi de turism în zonă. Numai că, banii administraţiei locale după cum spun organele financiare, sunt destinate strict cheltuielilor pentru Unitatea Administrativ Teritorială. Şi-atunci, ce are Reşiţa cu Văliugul şi cu Semenicul? Că studiul ăla de fezabilitate pentru „păienjenişul” de pârtii de ski ce ar putea fi plătit de municipalitate nu prea se potriveşte cu legile finanţelor locale. Poate că ar merge pe un proiect judeţean care să includă şi Muntele Mic şi Ţarcu, un vechi proiect peste s-a aşternut praful vechilor administraţii judeţene. Ar mai fi filmul ce se lasă aşteptat să apară în această toamnă, cu un nume parcă predestinat judeţului: Ghinionistul. Pentru a cărui realizare, Primăria Reşiţa ar fi fost pe cale să ofere 25.000 de euro. I-o fi dat sau nu, pesediştii spun că s-au opus categoric. Pe motiv că Văliugul nu este Reşiţa! În fine, până la punerea în practică a proiectelor europene, nu putem să nu observăm că s-a făcut o parcare frumoasă pe Calea Caransebeşului, colţ cu drumul Ţerovei, că se taie sălciile putrede şi aiurea crescătoare de pe malul Bârzavei, că s-a marşat pe învăţământul dual, că serbările Reşiţei sunt ceva mai elegante etc. Dar, pietrele de moară ale administraţiei locale, recte cartierele aparţinătoare, tot la stadiul de sate rămân. Apă, gaz, canal, rigole. Lucruri pe care, cu excepţia gazului, în urmă cu două mii de ani, romanii le exportau din Roma tuturor teritoriilor cucerite.