„Avem motive să sperăm că la finalul campionatului vom fi pe primul loc!”

CSM Reșița începe astăzi, de la ora 15.00, în fața propriilor susținători, goana de urmărire a liderului campionatului, ACS Șirineasa, cu un meci în care întâlnește ultima clasată, Becicherecu Mic.

Daniel Oprița a schimbat în pauza de iarnă mare parte din lotul de jucători, a construit o echipă care arată bine, iar în Valea Domanului diferența de nouă puncte care îi separă pe rosso-neri de ACS Șirineasa nu mai pare imposibil de recuperat. În plus, problemele clubului lui Nicu Sarcină ar fi mai mari decât s-a știut inițial și asta ar putea obliga Federația Română de Fotbal să elimine echipa care joacă la Petroșani din lupta pentru promovare.

„Obiectivul nostru este promovarea. Din păcate, avem în serie cea mai potentă echipă din punct de vedere financiar, care ne-a surprins, atât în vară, cât și în iarnă, când a transferat jucători cu meciuri multe în prima ligă, și e un partener puternic de întrecere pentru noi. Eu am însă mare încredere în staff-ul tehnic și în lotul de jucători, avem motive să fim optimiști că la finalul campionatului noi vom fi pe primul loc”, a declarat președintele clubului din Valea Domanului, Viorel Lolea.

Dacă Șirineasa stă foarte bine cu banii, în Valea Domanului ajunge în 2018 un buget diminuat față de sezonul precedent, dar asta nu ar trebui să afecteze în vreun fel. „Nu avem nicio datorie la jucători, au cele mai bune condiții de pregătire, de a face performanță și nici nu vrem să ne gândim că nu vom obține promovarea. Trebuie să ne luptăm până în ultima etapă să încercăm să ducem CSM Reșița acolo unde îi este locul”, a mai spus Lolea pentru expressdebanat.ro.

Președintele CSM-ului subliniază faptul că promovarea nu se va juca doar în doi în această serie, seria cea mai echilibrată din punct de vedere financiar. Lolea spune că sunt patru sau cinci echipe foarte puternice. Pe lângă Șirineasa, CSM Lugoj, Național Sebiș și chiar Șoimii Lipova ar putea emite oricând pretenții la promovare. „Nu trebuie să uităm nici de Universitatea Craiova, o echipă foarte tânără, dar valoroasă și periculoasă”, a adăugat șeful din Valea Domanului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/