Toate articolele de Mircea Cavadia

  • Zi grea, deloc complicată

    Parlamentul a avut ieri o zi încărcată. În cea mai mare parte, încărcătura a fost expediată lejer. În prima parte, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut...

  • I-a luat să-i dea

    Până la urmă, Ruxandra Dragomir, din conducerea PMP, a nimerit-o. A avut fler, a avut informaţii, habar n-am, Băsescu Traian a ieşit din liniştea familiei,...

  • Şi ăla, şi ăla!…

    Lupta împotriva corupţiei de la noi a ajuns acum în faza turnătoriilor. Toată lumea toarnă pe toată lumea. Procurorii, probabil, au ajuns la concluzia că...

  • Mă simt depăşit

    La început am fost foarte scrupulos. Eram la zi cu toate informaţiile şi îmi notam cu mare atenţie cine a fost audiat la DNA, cine...

  • Un film cu şobolani

    Aflată într-un litigiu tot mai mare cu Justiţia şi societatea civilă, Elena Udrea reuşeşte să trezească furia tuturor. Nu scapă nici Băsescu Traian, despre care...

  • Partide noi sau delirum tremens?

    A căzut peste Reşiţa zăpada mieilor. Adică numai zăpada, mieii, mai puţin. Ei zburdă în burta mamei lor. Dincolo de evenimentele juridico-pârnăiaşe din ultimele zile...

  • Are balta peşte

    Parcă aş fi pe baltă, la pescuit. A căzut în plasă un peşte, îl aştept pe următorul. Care o fi? De ce culoare? Răpitor? Răpitori...

  • Unul intră, altul iese

    Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Deputatul Elena Udrea, mama profitoare a şpăgilor din România, a fost dusă cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie....

  • Prejudicii, zero barat

    Viaţa politică românească fierbe. Pe acest fond, câteva evenimente ne fac şi pe noi să privim cruciş. Dosarul Flota, care l-a avut în centrul ei...

  • Spre binele tuturor

    Şeful Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, şi-a dat ieri demisia din funcţie. Demisia sa a fost imediat acceptată de preşedintele Iohannis. Maior declarase...

  • Câte nu sunt de făcut!

    După alegerile din decembrie 2014, câştigate de Iohannis, s-a deschis un larg orizont de aşteptare din partea votanţilor săi. Un adevărat val de cereri a...

  • Academia de academicieni

    Liberalii ne tot ameninţă cu programul de guvernare. Care să-l înlocuiască pe-al lui Ponta, după ce vor lua puterea. Şi care să fie prezentat pentru...

  • Îmi doresc şi aş vrea

    La viaţa mea, am o dambla… Adică, au fost ele mai multe. Cert e că la viaţa mea am citit sau văzut numeroase interviuri. Dar...

  • Ţara hoţilor pe cale de a fi prinşi

    Procurorii au făcut bilanţul dosarelor penale în care este implicat Băsescu Traian. Au ieşit la număr 68 de dosare, din care au fost închise sau...

  • Tactici liberale

    În PSD există lupte recunoscute de toată lumea. La mijloc se află Victor Ponta. De ce nu demisionează, că a pierdut alegerile cu Iohannis? Săgeţile...

  • CRONICĂ DE CARTE. Întrebarea bate răspunsul

    A patra carte de poezie a lui N. D. Vlădulescu, „Cuvinte oarecare, poeme de iubire oarbă”, Editura Semne, 2013, lansată recent, stă sub semnul maturităţii....

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/