Teroarea din Bărăgan, comemorată

Doar o mână de deținuți politici și deportați în Bărăgan au mai rămas în viață. Chiar și așa, cu probleme specifice vârstei, aceștia au făcut un efort de a se ridica din pat și de a veni la troița din Parcul Cărășana, care este ridicată în cinstea lor. Astăzi se împlinesc 61 de ani de când teroarea a început să le marcheze existența.

Veniți din toate colțurile Europei, deportanții în Bărăgan nu și-au scos din minte ziua de 9 martie, atunci când existența le-a fost schimbată radical de politica aplicată la vremea respectivă. Deși an de an, această zi este dedicată semenilor lor care au murit, Parlamentul României a declarat-o oficial „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989”, de abia în luna decembrie a anului trecut. „Noi o marcăm de zeci de ani, însă oficial a devenit ziua noastră din 11 decembrie 2011”, a spus Cornelia Fetea, președintele Asociației Deportaților în Bărăgan din Caraș-Severin.


Cornelia Fetea, președintele Asociației Deportaților în Bărăgan

Fiecare om prezent astăzi în Parcul Cărășana are povestea lui de viață, o poveste marcată de suferință, de tragedie și de o experiență de viață imbatabilă. Marlene Muller a venit tocmai din Germania, unde s-a stabilit în 1988, ca să îşi revadă compatrioţii, alături de care a îndurat teroarea comunistă din Bărăgan.


Marlene Muller, deportată în Bărăgan

„Am fost luată de la Vrani, alături de întreaga mea familie: bunici, părinţi şi trei fraţi. Am fost duşi în comuna Olaru, de lângă Călăraşi. Ziua în care ne-au urcat în tren nu o voi uita niciodată. Am îndurat căldura toridă, îngrămădeala şi mirosul unei zile care mi-a schimbat viaţa”, povesteşte Marlene Muller.

Şi Ana Ausmann a trăit acceaşi tragedie. ”Aveam 6 ani atunci când m-au săltat comuniştii, pe mine şi părinţii mei. Mama era gravidă, iar fratele meu s-a născut direct în captivitate. La un an după ce am fost deportată am început şcoala în Bărăgan”, îşi aminteşte femeia.


Ana Ausmann

Momentul reîntoarcerii lor acasă a fost la fel de înspăimântător. După ani de zile, şi-au găsit casele vandalizate şi au fost obligaţi să o ia din nou de la zero ca să se adapteze vieţii cotidiene, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.