Mesajul PSD de pe afișe este eronat!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Mesajul electoral de pe afișele social-democrate care au împânzit județul i-a supărat pe liberali, întrucât aceștia au decis cu câteva luni în urmă să părăsească alianța care a instalat Guvernul Ponta.

Subiectul nemulțumirii sunt afișele pe care scrie: „USL trăiește! Votează PSD, UNPR + PC”. Ca să ia măsuri pe această linie, liberalii cărășeni au depus o contestație la Biroul Electoral de Circumscripție Județean, însă nu au primit câștig de cauză. Mai departe, membrii PNL au decis să meargă cu sesizarea scrisă la nivel central, unde au depus pângerea la BEC. Aseară, târziu, au intrat și în posesia rezultatului, primind câștig de cauză. Drept urmare, membrii social-democrați vor trebui să înlăture afișele cu mesajul electoral prin care îi înștiințează pe alegători că USL n-a murit, ci merge mai departe cu PSD, UNPR și PC.

„Vom urmări punerea în aplicare a deciziei! Afișele sunt în tot județul, iar în unele locuri din țară am văzut chiar și bannere cu același mesaj. În Caraș-Severin nu am văzut, dar nu am ajuns chiar peste tot. Ideea este că acestea trebuie înlăturate. În caz contrar, vom sesiza organele de drept, a spus Viorel Bașag, vicepreședinte al PNL Caraș-Severin și membru în BEJ din partea aceluiași partid.

Acesta a adăugat că în mai multe județe din țară s-ar fi depus contestația, dar Caraș-Severin e unul dintre puținele în care s-a câștigat.

1000x100 (4)

Ideea a fost întărită și de ceilalți liberali. „La alegerile parlamentare, USL a trăit pentru că PSD și-a câștigat mandatele din colegiile în care au candidat doar cu sprijinul organizațiilor PNL, deși cu șase luni înainte, la locale, PSD milita în toate localitățile din Caraș-Severin dacă nu împotriva USL, atunci neutru!”, a declarat și Horia Irimia, purtătorul de cuvânt al PNL Caraș-Severin.

Decizia luată la nivel național de BEC îi va mobiliza pe social-democrați în spiritul Legii. „Am informat conducerea partidului, colegii cu răspundere juridică și bineînțeles că va trebui să ne supunem deciziei BEC. Este o decizie și ca atare va trebui tratată în spiritul Legii și asta vom face. Nu vom folosi sigla USL. Au fost mai multe decizii în județele din țară și atunci a trebuit să fie luată o decizie la nivel de țară, care va trebui respectată. La birourile județene deciziile au fost diferite, iar situația a fost confuză. Acum este clară, că s-a ajuns la o concluzie la nivel național!”, a spus șeful de campanie al PSD, Mihai Stepanescu, pentru www.expressdebanat.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/