Au dat peste cap toate calculele! Reșițenii au fost cei mai buni la Naționalele de gimnastică! (VIDEO)

Gimnasti campioni CSS Resita

Titlul cucerit în luna aprilie, la Campionatul Școlar, nu a fost întâmplător. Gimnaștii reșițeni au revenit la Buzău pentru a urca din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.

Campionatul Național de gimnastică al juniorilor III a adus confirmarea valorii unei noi generații a gimnasticii reșițene. Deși aflați la început de drum, gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au făcut un concurs bun la Buzău, iar cei patru sportivi care au alcătuit echipa de juniori III, nivelul 1, au răsturnat toate pronosticurile, au evoluat cu multă siguranță și și-au dus exercițiile până la capăt.

„Pot spune că sunt un antrenor fericit, pentru că sportivii noștri au obținut locul I cu echipa, locul I la individual și medalii în finalele pe aparate. Este o generație foarte bună, e puțin schimbată și mentalitatea față de alți ani. Se vede că acești băieți își doresc să facă gimnastică, lucru pe care eu îl caut la un sportiv. Vreau să găsim sportivii care vor să facă, nu să-i împingem noi de la spate”, a spus antrenorul Robert Bălan.

Cu nouă medalii s-au întors acasă gimnaștii reșițeni care au concurat la Naționalele juniorilor III de la Buzău. Echipa de juniori III, nivelul 1, formată din Andrei Titi, Albert Ilie, Robert Aioanei (toți pregătiți de antrenorul Robert Bălan) și Mario Popovici (antrenor Cristian Balinț), a devenit campioană națională, cu un total de 223,596 puncte. În plus, Andrei Titi a fost într-o formă de invidiat și a câștigat titlul la individual compus, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 18 ani pentru gimnastica reșițeană la această categorie de vârstă. Pe aparate, Andrei Titi a câștigat două medalii de aur, la cal și sărituri, argint la paralele și bronz la bară. Felix Simion, un sportiv antrenat de Cristian Balinț, a devenit campion la sărituri și inele, în timp ce Mario Popovici a intrat în posesia medaliei de bronz la sol. Comportări bune au avut și echipa de juniori III, nivelul 2, clasată pe locul 5, în alcătuirea Richard Drăgulescu, Raul Olteanu, Felix Simion, dar și a doua echipă de juniori III, nivelul 1, formată din Alexandru Puiu, Denis Titi și Alexandru Rădeanu, clasată pe locul 6.