Salvează turismul din zona Semenic!

casinoherculane by sungarden

Primarii din comunele montane și Consiliul Județean au format o asociație prin care se dorește salvarea turismului din zona Semenic. Pentru că Reșița este orașul care deține traseul de acces principal, și aleșii locali au decis că este timpul să se asocieze cu mini-parlamentul cărășean.  

Aleșii municipali s-au reunit într-o ședință extraordinară să aprobe asocierea cu forul județean, dar și cu celelalte comune din zona Semenic pentru o ulterioară dezvoltare a segmentului turistic. Localitățile cuprinse în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Banatul Alpin Semenic sunt: Văliug, Prigor, Brebu Nou, Slatina Timiș, dar și Carașova, care dispune de resurse turistice naturale mari și trasee montane.

publicitate online in ziar Express de Banat

CITEȘTE ȘI: Austriecii vor să ne pună Dunărea în valoare!

„Cu privire la participarea Primăriei Reșița și a Consiliului Local la această asociație cu profil turistic, inițiativa a fost foarte bună. O consider oportună și de aceea am susținut acest proiect. Iată că și colegii au înțeles că demersul poate fi în favoarea Reșiței și a reșițenilor, pentru că așteptăm acele surse de finanțare specifice anilor 2014-2020, prin care există posibilitatea să accesezi fonduri doar dacă faci parte dintr-o asociație. Deja ne-am obișnuit cu această formă de asociere care poate atrage bani europeni și, de ce nu, guvernamentali”, a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reșiței.

CITEȘTE ȘI: Calea ferată Anina-Oravița, salvată de un student din Târgu Mureș! Vezi FOTO!

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Edilul-șef a amintit și de celelalte proiecte pe care le are în derulare. „Avem deja niște proiecte depuse. Unul e în evaluare, altul l-am expus pentru a încheia un parteneriat public-privat și noi am vrea să le implementăm sub o formă sau alta: prin parteneriat public, individual sau sub forma aceasta a asocierii. Tocmai de aceea am susținut acea formă prezentată Consiliului Local”, a adăugat primarul municipiului.

CITEȘTE ȘI: Banatul Montan, într-un ghid turistic

 

1000x100 untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Anca says:

    Baieti ce proiecte? Parca Nelu Taietelu cu inca vreo doi si cu Chebutiu au infiintat asociatia, se dorea sa se faca ceva pentru turism, canalizare pana la Vila Avocatilo, faleza pe marginea barajului. Ce astia de acum nu se intelg cu aia de atunci?

    1. nicolae says:

      Interesele sunt care mai de care..alta asociatie.. alta Marie cu aceeasi palarie! N-ai citit bine printre randuri..De cine se teme edilul judetului? De Taietelu! Deci…trageti concluziile de rigoare, unii vor sa iasa din functii doar cu picioarele inainte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/