Aquaparcul de la Băile Herculane, trei paşi până la finalizare!

casinoherculane by sungarden

Stațiunea Băile Herculane este din ce în ce mai aproape de realizarea Aquaparcului. La ședința de Consiliu Local din această lună, aleșii locali au de aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea parcului acvatic.

Potrivit primarului Cristian Miclău, investiția privată va fi la intrarea în Băile Herculane dinspre Pecinișca, iar suprafața pe care se va construi se întinde pe 12.000 de metri pătraţi.

„Valoarea investiției private este de aproximativ 2 milioane de euro. Investitorii care au ales Băile Herculane au afaceri în turism în România, au aproape toate avizele și aprobările necesare demarării investiției. După aprobarea PUZ-ului de către Consiliul Local, și cred că va fi aprobată pentru că vorbim de cel mai modern parc de distracții cu apă balneoclimaterică din zona Banatului, va urma emiterea autorizației de construcție și 8 luni va fi termenul de finalizare”, ne-a declarat primarul Cristian Miclău.

Marius Băzăvan (foto), unul dintre investitori, vrea să aducă lucruri noi la Herculane și să schimbe imaginea stațiunii.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Echipa pe care o am este tânără, vreau să aduc un suflu tânăr în Băile Herculane și cu siguranță vom mulțumi pe toată lumea, pentru că vom avea servicii pentru toate vârstele. Pentru oamenii care au nevoie de tratament le oferim tratament, pentru tineri le oferim distracție, iar pentru copii vor fi petreceri în spații atât interioare, cât și exterioare. Lucrăm cu oameni și lucrăm pentru oameni”, spune tânărul om de afaceri Marius Băzăvan, într-un interviu pentru Știri din Banat.

Menționăm că Marius, Florin și tatăl Marian Băzăvan sunt patronii hotelurilor Afrodita și Diana din Băile Herculane.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/